Preşedintele Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, a afirmat marţi că încoronarea de la Alba Iulia a fost „ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri”, prin acest act voinţa de unire a poporului român fiind consfinţită pe deplin în faţa ţării, în faţa lumii şi, „mai ales, în faţa lui Dumnezeu”.
„Încoronarea a fost ultimul act fundamental întregitor al Marii Uniri. Fără încoronare, Marea Unire rămânea neîmplinită. Prin organizarea impecabilă a actului, cel puţin aşa s-a văzut dinafară, chiar dacă noi ştim că au fost şi discuţii foarte multe privind încoronarea, prin acest act, voinţa de unire a poporului român a fost consfinţită pe deplin în faţa ţării, în faţa lumii şi, mai ales, în faţa lui Dumnezeu”, a spus Pop, la sesiunea festivă „Centenarul Încoronării”, eveniment dedicat împlinirii a o 100 de ani de la încoronarea de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria ca suverani ai României Întregite, desfăşurată în Aula Academiei Române.
El a arătat că „pentru noi, încoronarea a fost un act sacru”.
„Poporul român a privit totul ca pe un act de sacralitate. Nu a fost o noutate în istoria noastră. Încoronările vin din Evul Mediu. Nu ştim exact toate detaliile lor, dar avem izvoare care le pomenesc şi ştim că domnia, forma noastră de monarhie, până când am adoptat monarhia constituţională, nu era deplină fără încoronare”, a arătat Pop.
Preşedintele Academiei a accentuat că „încoronarea aceasta în Cetatea Unirii, acolo unde Mihai Viteazul a clădit catedrală mitropolitană, care a fost apoi dărâmată, foarte aproape de palatul princiar, era un semn extraordinar şi de continuitate, în raport cu tradiţia, şi de viziune, în raport cu viitorul”.
Pe aceeaşi linie, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a susţinut prelegerea „Monarhia dinaintea monarhiei. Consacrarea dinastică la români”, detaliind tradiţiile monarhice în Ţările Române, de la primii Basarabi, până la Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Maria Voichiţa, Neagoe Basarab cu Despina Miliţa şi fiul lor Teodosie, Radu cel Mare ş.a., regăsite în vechi cronici şi documente de epocă, ori în tablourile votive ale unor mănăstiri, precum cele de la Curtea de Argeş, Cozia, Târgovişte, Voroneţ, ori de la Snagov, Tismana, Bucovăţ sau Suceviţa.
„Astăzi, când celebrăm centenarul unei încoronări, care sigila simbolic Unirea din 1918, desăvârşind şi independenţa din 1877 şi proclamarea regalităţii de la 1881, se cuvine, cred ca onorând dinastia germană de Hohenzollern – devenită atât de românească – să nu uităm cumva că prin păstrarea statalităţii noastre de-a lungul a mai mult de jumătate de mileniu am fost singurul popor din această parte de Europă care şi-a avut dinastii medievale şi premoderne sau, uneori, încercări de nouă înjghebare dinastică, cu alte cuvinte o monarhie care a premers monarhiei de după 1876, modernizatoarea României”, a spus Theodorescu.
Prof. Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române, a reînviat atmosfera zilelor de acum 100 de ani, în comunicarea cu tema „Încoronarea între simbolistica regală şi spectacol”, în timp ce directorul general al Muzeului Naţional Peleş, istoricul Narcis Dorin Ion, a trecut în revistă „oaspeţii de seamă ai serbărilor Încoronării”.
Cu prilejul sesiunii, a fost prezentată o expoziţie de panouri fotografice realizată de Asociaţia „România Culturală”.
AGERPRES
