Sufletul vine de la Dumnezeu, este nemuritor ca şi El, de esenţă divină. El este o realitate spirituală simplă, imaterială şi nevăzută, înrudită în chip special cu Dumnezeu. El este esenţa noastră, fiinţa noastră, persoana noastră, subiectul nostru, numele nostru.

Prin acest nume pe care-l primim în taina Sfântului Botez (în numele Sfintei Treimi) ne recunoaştem în familie şi ne deosebim unul de altul ca cetăţeni în stat, în societate, în Biserică. Cu acest nume, cu numele sufletului nostru de la botez, fiecare participăm, în comunitate, la viaţa celor Şapte Taine ale Bisericii în care primim harul divin, curăţitor de păcate, mântuitor şi îndumnezeitor. Cu acest nume al sufletului nostru nemuritor suntem prohodiţi, regretaţi, înmormântaţi, pomeniţi la parastate de urmaşi, de posteritate şi de istorie.

*

Moartea nu este un fenomen normal în viaţa omului, nici nu este ceva natural, voit sau rânduit de Dumnezeu-Creatorul care a făcut toate „foarte bine” (Fac. 1, 3). Ea este o defecţiune cosmică provocată de om, în colaborare cu reaua voinţă a diavolului, care a săvârşit păcatul strămoşesc, dar care a fost şters şi îndreptat prin jertfa de pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Murind, el a călcat moartea. Moartea s-a omorât iar noi suntem etern înviaţi. De la Domnul Iisus moartea a dispărut, ea este mutare sau trecere într-o altă viaţă, fără învelişul sau cortul trupului.

*

Că trupul nostru, devenit muritor după păcat, este numai un cort, o îmbrăcăminte sau un templu în care temporar locuieşte sufletul, o spune clar Sfântul Apostol Petru: „Socotesc că este drept, câtă vreme sunt în acest cort să vă ţin treji, prin aducerea aminte (de Evanghelia Domnului). Fiindcă ştiu că degeaba voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos” (II Petru 1, 13-14).

*

După marele Apostul Pavel „trupul nostru este templu al Sfântului Duh care este în noi, pe care îl aveți de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri. Noi am fost cumpăraţi cu preţ (de sânge). Slăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul (sufletul) vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 19-20).

*

Prin moarte sufletul trece într-un alt stadiu al vieţii, este o mutare într-un plan nou de existenţă. Moartea este uşa prin care sufletul nostru – identic cu sine însuşi – intră în veşnicie şi trăieşte în comuniune fericită cu Dumnezeu şi cu aleşii Săi, sau în izolare în chinurile iadului pentru păcatele sale.

*

Reţinem, deci, adevărul fundamental pentru noi, creştinii, că sufletul îşi continuă viaţa fără trupul întors în pământul din care a ieşit, din cauza păcatului (Fac. 3, 19). În acest plan şi mod de a fi, sufletul îşi păstrează toate trei facultăţile avute pe pământ: raţiunea, voinţa şi sentimentul fără însă să mai poată acţiona după dorinţa sa. Adevărul acesta îl accentuează Mântuitorul Hristos când, vindecând pe orbul din naştere, a zis apostolilor Săi: „Mie Mi se cade să fac, până este ziuă, lucrurile Celui care M-a trimis pe Mine, căci vine noaptea (moartea) când nimeni nu mai poate lucra” (Ioan 9, 4).

Preot Ioan Tămaș Delavâlcele

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail