La sfârșitul săptămânii trecute, în calitate de invitat la lucrările ședinței ordinare a Consiliului județean, senatorul Gheorghe Baciu a avut o întrevedere cu Tamas Sandor, președintele Consiliului județean Covasna.
În cadrul acesteia au fost abordate două aspeecte de interes pentru comunitatea românească din județ: starea drumului județean Barcani – Valea Mare și repartizarea de la bugetul Consiliului județean a sumelor destinate susținerii programelor și proiectelor cultural – artistice și sportive din anul 2017.
Ținând seama de starea deplorabilă a D.J.121A care face legătura între două localități cu populație preponderent românească, Barcani și Valea Mare, s-a convenit începerea lucrărilor de reprofilare și reparare a acestuia pe tronsonul Sărămaș – Valea Mare, Tamas Sandor angajându-se ca acestea să se finanțeze și să demereze de așa natură încât să se finalizeze până la data de 24 iunie a.c., în vederea facilitării accesului miilor de credincioși ortodocși din județ și din țară care vor participa, ca în fiecare an, la sărbătorirea Hramului mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Valea Mare, situată pe această cale rutieră.
În privința subvenționării proiectelor și programelor inițiate și derulate de organizațiile neguvernamentale din județ în acest an, Tamas Sandor a reiterat consecvența conducerii Consiliului județean de a respecta repartizarea sumelor prevăzute în buget în funcție de apartenența etnică a acestor organisme, comunității românești revenindu-i 20 % din fondurile alocate în acest scop, proporțional cu numărul locuitorilor de etnie română din județ.
În această privință, senatorul Gheorghe Baciu consideră că repartizarea acestor sume pe criteriul etic dezavantajează deopotrivă principalele comunități etnice din județul nostru și militează pentru renunțarea în viitor la principiul proporționalității, de așa natură încât subvenționarea de la bugetul Consiliului județean a celor mai importante programe și proiecte cultural-artistice, sportive și de divertisment să se facă în funcție de valoarea și interesul lor comunitar.
Având în vedere că nici cultura și nici arta nu pot fi comensurate și repartizate pe cap de locuitor, acestea adresându-se, deopotrivă, locuitorilor români și maghiari ai județului, care le receptează și le consumă în funcție de importanța și de valoarea lor, trebuie găsite – de comun acord cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale care le promovează – criterii echitabile, bazate pe principiul valoric și cel al interesului general.
Biroul de presă al
Biroului Senatorial Întorsura Buzăului