Astăzi, 25 mai 2017, este o Sărbătoare importantă atât din punct de vedere religios, cât şi laic. Cinstim Înălţarea la Cer a Domnului Iisus Hristos, numită în popor Ispas, ca şi Ziua Eroilor Neamului. Trebuie ştiut că Înalţarea se prăznuieşte în fiecare an în ziua de joi, la 40 de zile de la Înviere şi reprezintă ultimul eveniment din viata pământeasca a Mântuitorului.
Praznic Împărătesc
Evenimentul constituie unul dintre cele 12 mari Prazince Împărateşti ale Bisericii Ortodoxe, momentul apoteotic în care Mântuitorul s-a Înălţat la Cer în prezenta Apostolilor săi.
Vreme de patruzeci de zile după Înviere Iisus a stat împreună cu ucenicii săi, învăţându-i cum să devină propovăduitori ai Evangheliei. Apoi, a pornit spre înalturi, promiţând că le va trimite Duhul Adevărului, care se va pogorî de Rusalii, la zece zile după plecarea sa. Ceea ce s-a şi întâmplat.
Potrivit datinilor, totul în jur emană bucurie în această zi sfântă. Credincioşii participă la Sfânta Liturghie, după care vin acasă şi sărbătoresc împreună cu familia şi prietenii.
Tradiţia spune că şi natura îmbracă (simbolic) straie de sărbătoare, ar trebui să fie vreme bună, multă verdeaţă. Şi pentru dobitoacele din gospodărie este un moment mai special. Este vroba mai ales de cai, care au şi ei…Paştele lor, fiind iertaţi pentru lăcomia de care au dat dovadă pe când s-a născut pruncul Iisus.
Ispas, personaj mitic
Sărbătoarea la care ne referim este respectată cu sfinţenie în popor, fiind cunoscută aşa cum spuneam la început, drept Ziua de Ispas. În folclor se spune că Ispas a fost un personaj mitic care a fost contemporan cu Iisus. Fiind cioban s-a ascuns după nişte pietre şi a asistat uimit la Înălţarea Domnului, povestind mai târziu cele văzute familiei, apropiaţilor săi.
Întrucât să spune că era un om jovial, mereu pus pe glume, credincioşii vor să fie asemeni lui, să se bucure şi veselască în această zi specială.
Ispas este privit de oamenii simpli ca un patron al casei, un spirit protector. Azi nu se admite efectuarea anumitor munci casnice sau în câmp, care pot fi amânate pe altă dată. Unii săteni îşi pun la brâu frunze de nuc pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înalţat la ceruri. De asemenea, în glumă „se bat” cu leuştean ca să fie feriţi de boli. La fel şi dobitoacele sunt bătute cu leuştean să se îngraşe. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac, precum leuşteanul, paltinul, alunul.
Se crede ca cine moare de Ispas ajunge în Rai. O superstiţie spune că azi nu se împrumută sare la vecini, fiindcă ulterior se vor cearta şi le va merge rău tot anul.
În conformitate cu Calendarul agricol popular ne aflăm în faza derulării unor importante lucrări agricole, menite să asigure recoltele bogate din toamnă, iar vitelor li se acordă o atenţie specială.
„La Paştele cailor”
Cine nu a auzit, oare, sau un a folosit expresia „La Paştele cailor”? Cu sensul că un lucru, o întâmplare nu se vor înfăptui prea repede. Sau chiar deloc!
De la un locuitor din Araci, regretatul Ion Barbu, am aflat cu ani în urmă explicaţia acestor vorbe. Se povesteşte că expresia provine de la Maica Domnului, care a fost deranjată de zgomotele pe care le făceau caii din grajd în timpul Naşterii lui Iisus Hristos. Micul prunc după ce a venit pe lume a trebuit ascuns în fân, ca să nu fie găsit de slugile lui Irod, care căutau nou-născuţii să-i ucidă. Celelalte animale din graj stăteau liniştite, numai caii mai nărăvaşi şi nesătui nu-şi găseau locul, mâncând cu lăcomie tot fânul din ieslea unde era ascuns micul Iisus. Mâhnită, Maica Domnului i-a ocărât, pedepsindu-i să nu se sature decât în ziua
de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas.
De aceea oamenii folosesc expresia „La Paştele cailor”, nu ca pe o vorbă de ocară, ci ca pe o dată nesigură, improbabilă.
Pomenirea Eroilor şi Martirilor Neamului
După cum s-a încetăţenit obiceiul în România, de Înălţare se pomenesc şi Eroii şi Martirii Neamului. Aşa se face că la Slujbele ce au loc în această dimineaţă în lăcaşurile de cult ortodoxe din ţară şi străinătate, la troiţe, monumete, sunt pomeniţi Eroii Neamului, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Se fac parastase special pentru ei, preoţii şi credincioşii rugându-se pentru iertarea pacatelor şi vesnica odihnă a sufletelor celor care au făcut sacrificul suprem din dragoste de ţară şi popor.
Obiceiuri din bătrâni
Acum, de Ispas, se face din nou pomenirea morţilor din familie, împărţindu-se la cimitir colaci, „japoneze”, chifle calde, oferindu-se rachiu sau vin sărmanilor în amintirea celor care nu mai sunt.
O superstiţie întâlnită în Ţara Buzaielor se referă la obiceiul gospodarilor de a atinge vitele cu un mănunchi de leuştean, pentru a fi sănătoase şi a se îngrăşa. Tot în aceasta zi se taie un smoc de păr din vârful cozii de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, în speranţa că aşa se vor înmulţi şi vitele din bătătură.
În anumite zone exista odinioară obiceiul ca sătenii, în frunte cu preotul, să participe la o mică procesiune de sfinţire a recoltelor. La plecarea spre casă se luau apoi câteva spice verzi, spre a se împodobi cu ele uşile şi ferestrele caselor, în semn de sănătate şi noroc.
Din ziua de Paşti şi până la Ispas, închinătorii se salută ci formula „Hristos a Înviat!” şi li se răspunde „Adevarat a Înviat!” De Înalţarea Domnului, pentru o singură zi spun „Hristos s-a Înălţat” şi se răspunde cu „Adevărat s-a Înalţat!” Apoi se revine la obişnuitele formule de bineţe.
Vă adresăm în încheiere şi noi, după datină, dragi cititori, salutul „Hristos s-a Înălţat!”
Horia C. Deliu
