Poliţiştii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Covasna au descoperit, vineri dimineaţă, mai multe pliculeţe cu substanţe susceptibile a fi droguri, într-o geantă uitată în tren.
În urma cercetărilor s-a stabilit că geanta ar aparţine unui tânăr în vârstă de 21 de ani.
„În dimineaţa zilei de vineri, poliţiştii de la Biroul Transporturi Feroviare Covasna au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 21 de ani a uitat, într-un tren de persoane, o servietă cu un laptop. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au reuşit să recupereze bunurile tânărului, însă au avut parte şi de o surpriză – la verificarea conţinutului genţii, potrivit procedurilor, pe lângă laptop au fost descoperite şi trei pliculeţe cu substanţe susceptibile a fi droguri, respectiv marijuana”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, remis vineri AGERPRES.
Potrivit acestuia, cazul a fost preluat de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, care a dispus ridicarea celor aproximativ 6 grame de substanţe susceptibile a fi droguri.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea DIICOT Covasna, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu, se mai menţionează în comunicat.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES