În cursul lunii mai, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna demarează mai multe acţiuni pentru promovarea economiei sociale.

În acest sens, se vor organiza campanii de promovare, seminarii şi mese rotunde pentru a mediatiza prevederile legale referitoare la rolul întreprinderilor sociale şi a întreprinderilor sociale de inserţie.

Economia socială, denumită informal și cel de-al treilea sector, este definită ca fiind ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin:

  • creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
  • producerea şi furnizarea de bunuri;
  • prestarea de servicii;
  • execuţia de lucrări.

Scopul principal al economiei sociale, în comparaţie cu scopul economiei de piaţă, nu este obţinerea de profit, ci constă în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi oferirea de noi oportunităţi pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

Economia socială contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil, prevăzut de lege, în activităţi cu caracter social/şi sau activităţi economice, facilitând accesul acestora la resursele şi serviciile comunităţii.

Mai multe detalii se pot obţine la sediul AJOFM Covasna, Sfântu Gheorghe, str.General Grigore Bălan nr. 14, telefon/fax: 0267-312157, e-mail: [email protected].

 

Kelemen Tibor

Director executiv AJOFM Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail