Reprezentanți ai unor universități, institute de cercetare, dar și reprezentanți ai unor firme și ai altor entități a căror activitate are legătură cu biomasa au participat ieri la un eveniment dedicat acestui domeniu, organizat de către clusterul „Green Energy”. Cu acest prilej, câțiva dintre invitați au fost distinși cu titlul de membru de onoare al clusterului.
Manifestarea, derulată în Brașov, a avut ca scop consolidarea relațiilor dintre actorii din domeniul biomasei și realizarea unui schimb de experiență între aceștia, a transmis președintele clusterului „Green Energy”, Vajda Lajos.
„Evenimentul s-a derulat la <<Ramada>> Brașov, oferă cadrul realizării unui schimb de idei despre potențialul de cercetare și inovare în sectorul biomasei și despre posibilitățile de cooperare națională și internațională în domeniu. Am invitat persoane cu care am colaborat de-a lungul anilor în diferite proiecte de cercetare și față de care am dorit să ne exprimăm recunoștința pentru contribuția adusă dezvoltării clusterului. A fost o întâlnire cu profesorii și cercetătorii cu care am colaborat de-a lungul anilor în diferite proiecte de cercetare în domeniul biomasei și bioenergiei, iar în cadrul evenimentului, au devenit membri de onoare ai Clusterului următoarele persoane: Prof.univ.dr.Yoram Krozer, de la Universitatea din Twente, Prof.univ.dr.Neven Duic, de la Universitatea din Zagreb; Prof.univ.dr.Ion Vișa, de la Universitatea <<Transilvania>> din Brașov; Prof.univ.dr.Vasile Pârvulescu, de la Universitatea din București; prof. univ. dr. Paul Svasta, de la Universitatea Politehnică din București; prof.univ.dr.Petru Filip, de la Centrul de Chimie Organică și Bogdan Drăgancea, de la Centrul de Chimie Organică.”- a declarat președintele clusterului, Vajda Lajos.
În cadrul evenimentului s-a discutat, printre altele, despre dezvoltarea lanțului valoric al biomasei; despre posibile cooperări internaționale; s-au prezentat articole, publicații științifice; idei de proiecte.
Clusterul inovativ al biomasei „Green Energy” a fost înființat în urmă cu șase ani și are, în prezent, 75 de membri.
Ana Ciorici Costache