182 de persoane din cele peste 500 care au participat, vineri, la Bursa generală a locurilor organizată la Sfântu Gheorghe, au fost selectate în vederea încadrării, potrivit datelor oferite de conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna.
Directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, a declarat că la bursă au participat 43 de agenți economici, care au oferit în total 564 de locuri de muncă. La eveniment au fost prezenți 528 de vizitatori, 96 dintre aceștia făcând parte din categoria persoanelor marginalizate social, conform datelor Agenției Județene.
„Am invitat foarte mulți agenți economici (…), dar în principiu, feedback, răspuns că au înțeles chemarea noastră, a venit de la 657 de agenți economici, dintre care, până la urmă, s-au prezentat 43 de agenți economici. Am avut o sală plină (…), fiind oferite 564 de locuri de muncă. Numărul persoanelor participante a fost de 528. Printre acestea au fost și persoane marginalizate social, 96 de persoane.” – a declarat directorul executiv Kelemen Tibor.
Potrivit acestuia, din totalul persoanelor participante, 182 au fost selectate în vederea încadrării, 39 fiind din rândul celor marginalizate social.
„S-au selectat în vederea încadrării 182 de persoane, marginalizați social, 39. Promisiuni de încadrare, în sensul în care dacă luni se prezintă și își dau și proba de lucru, sunt pentru șapte persoane – care vor fi încadrate ca zidar, tencuitor, dulgher, muncitor necalificat în construcții, tâmplar universal, zugrav și muncitor în asamblarea pieselor auto (…).” – a spus directorul Kelemen Tibor.
Lipsa muncitorilor calificați, o problemă
Acesta a afirmat că la nivelul județului se simte o lipsă a muncitorilor calificați.
„Ceea ce devine în continuare o problemă și această problemă se acutizează, pentru noi, este forța de muncă – calificată, care este din ce în ce mai rar prezentă (…).Teoretic, trebuie să spun că agenții economici ne-au confirmat faptul că nu găsesc meseriași. Deci, meseria – brățară de aur, lipsește. Lipsesc, de exemplu, strungari, frezori – deci, prelucrători în lemn și metale, lipsesc, deși avem licee de specialitate; sudorii lipsesc, avem fabrică ce are nevoie de sudori (…). Forța de muncă calificată este o lipsă acută în județul Covasna.”- a declarat Kelemen Tibor. Acesta a precizat că invitații la bursă au fost transmise și către licee, însă, din păcate, nu prea au participat elevi.
„Am invitat școlile (…), mai ales pe cele care au și profile – de exemplu- de ospătari, barmani, pentru că se caută. Nu au reușit să vină. Am fi dorit foarte mult să vină elevii, ca să vadă oferta…nu am văzut elevi, din păcate, deși invitația a fost lansată.”- a spus directorul AJOFM Covasna.
În general, s-au căutat meserii cât mai puțin solicitante, conform celor prezentate de directorul AJOFM Covasna.
„În general, oamenii solicită să ocupe posturi de agent de pază – pentru că poate consideră că nu îți trebuie atât de multe studii, și opt ore poate trec mai ușor (…). S-au prezentat persoane la standuri cu locuri de muncă în asigurări; în turism…nu s-au prezentat ca ospătari, bucătari, barmani, nu s-au prezentat ca vânzători …în general, cererea și oferta nu s-a regăsit 100%. Cei care au venit, v-am spus, doreau să fie paznici, să fie muncitori necalificați, dar să nu fie muncă grea acea muncă necalificată… când s-a vorbit despre fabrici, au zis <<nu, nu vrem să fie poartă. Dorim să fie o relație mai lejeră>>, de exemplu ca distribuitori de pizza, dar nu a fost nicio ofertă de distribuitor de pizza (…).”- a spus directorul Kelemen Tibor.
Unele persoane au participat și doar pentru a… marca prezența
La bursă au participat și persoane care au dorit doar ca să marcheze evenimentul. Conform directorului AJOFM Covasna, la eveniment au participat și persoane beneficiare de venit minim garantat, însă majoritatea au avut ca scop doar să bifeze prezenţa, iar unele dintre aceste persoane au generat neplăceri.
„O altă categorie care s-a prezentat a fost cea a șomerilor neindemnizabili, care beneficiază de venit minim garantat și care vin într-o <<formă familistă>>, deci <<la pachet>>. În general, bărbații (…) le lasă pe doamne să se împingă în față. După ce au intrat femeile înăuntru, ele (…) stau la ușă și așteaptă să intre și bărbații lor, dar mai sunt și alții în față, și pentru că s-au rupt de grupul lor inițial, unii generează neplăceri și…au generat neplăceri.” – a spus directorul executiv Kelemen Tibor.
În oferta de locuri de muncă prezentată la bursă, o fabrică a inclus și locuri special destinate persoanelor de etnie romă, pentru secția sa de vopsitorie, însă candidații au refuzat oferta.
„De exemplu, o fabrică de pantaloni, prin secția sa de vopsitorie, a oferit locuri de muncă pentru persoane de etnie romă (…). Dar aceștia refuză. Și au refuzat chiar dacă i-am luat pe familie, soț și soție; colegii mei i-au dus de mână la reprezentantul firmei, și le-a spus că poate să îi angajeze pe amândoi, deci, marea întrebare: <<ce se întâmplă cu ajutorul meu social dacă soțul/ soția se angajează?>> ar fi fost soluționată, pentru că ambii se angajau, se pierdea ajutorul social, dar se câștigau două salarii (…). Și au refuzat, pentru că ei consideră că ei nu pot să lucreze, pentru că ei nu știu să citească. Reprezentantul firmei chiar le-a spus: <<trebuie să vopsiți. E vorba de vopsitorie>>, dar tot au refuzat, deci scopul lor a fost de a-și păstra ajutorul social (…). Alții au afirmat că sunt bolnavi (…). Găsesc toate tertipurile.”- a spus directorul executiv al AJOFM Covasna.
Acesta a opinat că bursele locurilor de muncă sunt necesare.
„Consider că e bine să avem o astfel de măsură (bursa-n.r.) (…). Bursele locurilor de muncă sunt necesare. Așteptarea angajatorilor a fost și unii dintre ei, poate chiar 50% și-au și găsit rolul, rostul în această activitate. Este adevărat că sunt și domenii – și mai ales în ceea ce privește sectoarele în care e nevoie de meseriași – în care nu găsesc oameni (…). Ca prezență, au fost foarte multe persoane la bursă și am simțit acest lucru și pe presiunea ușii…”- a spus directorul executiv al AJOFM Covasna.
Peste 38.500 de locuri de muncă oferite la Bursa generală, la nivel național
Bursa generală a locurilor de muncă a fost organizată la nivel național, vineri, 7 aprilie, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin structurile sale. În cadrul evenimentului au fost oferite, în total, peste 38.500 de locuri de muncă, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul www.anofm.ro.
„La Bursa generală a locurilor de muncă (organizată în 7 aprilie 2017-n.r.) au fost prezenţi 2.824 de agenţi economici, dintre care 23 de angajatori de inserţie şi au fost oferite 38.515 locuri de muncă. Precizăm că la acest eveniment ce a fost organizat la nivel naţional, au fost prezente 33.380 persoane, dintre care 483 persoane din categoria celor marginalizate social. Un număr de 14.364 de persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 95 marginalizate social, iar 1.081 persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prezente la eveniment, au fost angajate pe loc. Dintre acestea 61 au studii superioare.” – se arată în comunicatul ANOFM.
Conform aceleiași surse, principalele ramuri de activitate cărora le corespund meseriile în care au fost încadrate pe loc cele 1.081 de persoane sunt următoarele: hoteluri şi alte facilităţi de cazare (219), construcţii de clădiri (152), agricultură, vânătoare şi servicii anexe( 102). Muncitor necalificat (137), mecanic (69), lucrător comercial (61), cameristă (49), confecţioner asamblor articole textile (46) sunt principalele meserii în care au fost încadrate pe loc cele 1.020 de persoane fără studii superioare. Dintre cele 61 de persoane cu studii superioare încadrate pe loc, cele mai multe au fost angajate ca inginer (14), economist (7), şef recepţie hotel (5), asistent manager (5).
„Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă ocupate pe loc sunt: Constanţa (230) persoane încadrate, Hunedoara (159), Neamţ (86), Călăraşi (77), Iaşi (68). Evaluarea finală a rezultatelor Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi realizată la o lună după eveniment.”- se arată în comunicat.
Ana Ciorici Costache