Aşa cum am avut plăcerea nu o dată să consemnăm în cotidianul „Mesagerul de Covasna” succese ale tinerilor învăţăcei în domeniul artei din judeţul Covasna la concursuri şi competiţii şcolare regionale şi naţionale, o facem din nou pentru a semnala recenta izbândă a unui grup de mici artişti la Olimpiada de Muzică din Tg. Mureş, unde covăsnenii au obţinut nu mai puţin de… 15 „trofee”.
Premii onorante
Aşa după cum ne-a informat prof. Sebestyén-Lázár Enikő, directoarea Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sf. Gheorghe, delegaţia competitorilor covăsneni s-a întors cu nu mai puţin de…15 distincţii, dintre care opt … Premii I, patru Premii II, trei Premii III şi o Mențiune. La competiţia zonală care a durat două zile au luat parte 160 de elevi dintre cei mai talentaţi şcolari din judeţele Bistrița, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș şi Sibiu.
Iată lista premianților de la Liceului de Arte „Plugor Sándor” din Sf. Ghheorghe. Clasa a III-a: Babos Kata – pian, locul I (98 p.), Vitályos Orsolya – pian, Locul II (94 p.), Neaga Áron – vioară, Locul III (90 p.) Clasa a IV-a: Kakasi Zsuzsanna – chitară, Locul I (97 p.) Clasa a V-a: Vajda Gergő – trompetă, Locul I (100 p.), Huszár Kincső – flaut, Locul I (99 p.), Karácsony Janka – flaut, Locul I (98 p.) Clasa a VI-a: Sebestyén Lázár Regina – pian, Locul III (91 p.), Vizi Gellért – pian, Mențiune (89 p.), Kádár Balázs – clarinet, Locul I (100 p.), Furus Ábel (Tg.Secuiesc) – vioară, Locul II (95 p.). Clasa a VII-a: Valentin Ciucă – trompetă, Locul II (96 p.), Máthé Izabella – flaut, Locul I (100 p.), Fábián Ágnes (Tg.Secuiesc), vioară, Locul III (90 p.). Clasa a VIII-a: Ferencz Tihamér – violoncel, Locul II (96 p.), Sinka Noémi – pian, Locul III (91 p.), Kádár Mihály – trompetă, Locul I (99 p.).
Felicitări micilor artişti! De asemenea, se cuvine să adresăm cuvinte de apreciere şi cadrelor didactice care i-au pregătit: dr.Petraschovits Eszter, Rápolti Irma, Kőmives-Bokor Zsuzsa, Krecht Emese, Kádár Zsuzsa, Szabó Gabriella, Császár Katalin, Veres István, Gábor Szabolcs, Kakasi Zsolt, Tóth-Györbiró Apor. Corepetiție: Ambrus Sándor, Diaconu Mónika, Krecht Emese, László Berta-Bianca.
Cuvinte de apreciere
„În numele conducerii unităţii noastre de învăţământ şi al meu personal, doresc ca şi pe această cale să-i felicit pe cţtigători şi să le urez mult succes în continuare! Îi asigur pe elevii noştri că suntem foarte mândri de ei, fiindcă au dus – și cu siguranţă vor duce – mai departe renumele școlii noastre”, ne-a precizat d-na profesoară prof. Sebestyén-Lázár Enikő.
Cercuri de desen pentru copii
Domnia sa ne-a mai precizat că în data de 22 mai a.c. vor începe cursurile Cercurilor de desen pentru copiii care doresc să devină elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sandor” din Sf. Gheorghe, începând cu anul școlar 2017-2018, în clasa a V-a și în clasa a IX-a, la secțiile română și maghiară. Cercurile de desen vor avea loc la sediul liceului în ziua de luni, 22 mai 2017 începând cu ora 15.00, respectiv, vineri, 26 mai de la ora 13,00. Aceste forme de studiu se vor ține săptămânal, în zilele de luni şi vineri. Mai multe informaţii se pot obţine direct la secretariatul Liceului de Arte „Plugor Sándor” din municipiul Sf. Gheorghe sau la nr. de telefon 0367/401.019.
Horia C. Deliu