Potrivit statutului său, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) are scopul de a asigura coordonarea şi unitatea de acţiune a societăţii civile româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în vederea păstrării şi dezvoltării identităţii naţionale a românilor din cele trei judeţe şi asigurării unei convieţuiri interetnice normale cu ceilalţi locuitori ai acestei zone, în interesul bunăstării generale şi al binelui public, în contextul integrării României în structurile Uniunii Europene.
Pentru a avea un dialog concret şi eficient cu toate comunităţile româneşti din cele trei judeţe şi pentru a exprima public poziţia românilor din această parte de ţară în problemele esenţiale care vizează prezervarea şi afirmarea identităţii româneşti şi buna convieţuire cu cetăţenii români de etnie maghiară şi cu cei de alte etnii, conducerea Forumului a organizat Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş în noiembrie 2006, la Izvoru-Mureşului, în martie 2010, la Topliţa, iar în cursul anului 2015, întâlniri ale reprezentanţilor comunităţii româneşti din judeţele Covasna (în iulie, la Întorsura Buzăului), Harghita (în octombrie, la Izvoru-Mureşului) şi Mureş (în octombrie, la Tg. Mureş).
În vederea folosirii permanente a acestei forme de dialog cu reprezentanţii autorizaţi ai comunităţilor româneşti pe care le reprezintă, Consiliul Director al Forumului, de comun acord cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi cu Instituţia Prefectului din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, a hotărât să organizeze o nouă Adunare a reprezentanţilor comunităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, manifestare care va avea loc la data de 1 aprilie a.c., ora 11:00, în sala de conferinţe a Hotelului GONDŰZŐ din Odorheiu-Secuiesc.
La adunare urmează să participe: PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei, Adrian-Jean Andrei, prefectul judeţului Harghita, Sebastian Cucu, prefectul judeţului Covasna, Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş, senatori şi deputaţi din judeţele Covasna şi Mureş, primari români, protopopii şi preoţii ortodocşi, directori ai unor instituţii de cultură şi ai şcolilor cu predare în limba română, consilieri judeţeni, conducători ai unor instituţii deconcentrate, lideri judeţeni ai principalelor partide politice, conducătorii principalelor asociaţii nonguvernamentale ş.a.
Participanţii la adunare urmează să dezbată principalele aspecte privind starea comunităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, şi să adopte poziţia românilor din cele trei judeţe în problemele esenţiale care vizează prezervarea şi afirmarea identităţii româneşti şi buna convieţuire între toţi cetăţenii, locuitori ai acestor străvechi plaiuri binecuvântate de Dumnezeu, precum şi faţă de Iniţiativa legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc (Székelyföld – Terra Siculorum).
Concluziile şi propunerile rezultate în urma dezbaterilor vor fi publicate sub forma unei rezoluţii, document care va fi înaintat Preşedinţiei, Parlamentului şi Guvernului României.
Prof. univ. dr. emerit Ioan Sabău-Pop
Preşedinte executiv al Forumului Civic al Românilor
din Covasna, Harghita şi Mureş