A doua etapă de depunere a cererilor de înscriere în clasa pregătitoare, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, debutează astăzi, 24 martie (a.c.).

24Conform calendarului înscrierii, începând de astăzi, 24 martie (a.c.) și până în 30 martie, este programată depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

Între 31 martie și 5 aprilie, este programată procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. În aceeași perioadă se derulează completarea, în aplicația informatică, a datelor din cererile – tip de înscriere pentru candidații admiși în această etapă.

În 6 aprilie (a.c.) la fiecare unitate de învățământ se vor afișa listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate.

Conform informațiilor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, în prima etapă au fost înscriși 1.849 copii, numărul locurilor libere pentru etapa a doua fiind 372.

„Așa cum am mai spus, noi am asigurat un loc pentru fiecare copil (…). Dacă copilul a ajuns la vârsta școlară, locul lui este la școală.” – a spus inspectorul școlar general al ISJ Covasna, prof. Kiss Imre.

Lista locurilor libere pentru etapa a doua și alte informații privind rezultatele primei etape de înscriere pot fi aflate accesând site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, www.isj.educv.ro.

Ministerul Educației: „99,2% din cererile depuse, admise în prima etapă din calendarul de înscriere în învățământul primar”

Conform unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Educației, www.edu.ro, În prima etapă (27 februarie – 16 martie), stabilită de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru înscrierea copiilor înînvățământul primar în anul şcolar 2017-2018, au fost depuse și validate, la nivel naţional, 154.102 cereri. Dintre acestea, au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrate.

Din cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017. Pe medii de rezidență, 83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural. Anul trecut, în prima etapă au fost admise 166.698 de cereri, adică 99,1% din totalul celor 168.226 de cereri înregistrate.” – se arată pe site-ul www.edu.ro.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail