„Agrofood” este implicat, alături de parteneri din șase țări, într-un amplu proiect ce vizează dezvoltarea clusterelor, creșterea gamei de servicii ale membrilor și partenerilor săi și creșterea competitivității acestora, printr-o cooperare trans-sectorială și transfrontalieră.
Proiectul, prescurtat „TRACE-KEI”, a fost lansat ieri la Sfântu Gheorghe, cuprinde parteneri din șapte state, respectiv Italia, Ungaria, Germania, Portugalia, România, Bulgaria și Serbia, şi se va derula până în luna noiembrie a anului 2018, în cadrul programului „COSME”.
„Proiectul se numește <<TRAns-national Collaboration Empowering Key – TRACE – KEI>>, este un proiect industrial, vizând îmbunătățirea competențelor managerilor de cluster, îmbunătățirea calității serviciilor dedicate pentru IMM-uri și dezvoltarea de strategii (atât la nivelul clusterelor și la nivel regional ale partenerilor) pentru a stimula cooperarea trans-sectorială și cooperarea transfrontalieră în următoarele industrii: agro-alimentară, TIC și energie regenerabilă.” – a declarat managerul proiectului, Koreh Eniko.
Aceasta a precizat că, alături de „Agrofood”, la proiect participă șase clustere; sunt implicați 14 manageri de cluster și 284 de Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM).
Proiectul a început anul trecut, în noiembrie, însă activitățile propriu-zise din cadrul acestuia au debutat anul acesta, a explicat directorul clusterului „Agrofood”, Vajda Lajos.
„Acum doi ani, reprezentanta clusterului, Koreh Eniko a fost într-o misiune economică în Spania, s-a întâlnit cu mai mulți parteneri și împreună am format o rețea internațională, am depus un proiect și am accesat fonduri prin programul <<Cosme>>. Acest proiect a început din noiembrie anul trecut, dar activitățile în sine au început anul acesta.” – a spus Vajda Lajos.
Printre activitățile proiectului se numără: derularea de programe de învățare pentru a îmbunătăți abilitățile managerilor de clustere (vizite de studiu, cursuri comune de formare, programe de mentorat); dezvoltarea unui instrument intitulat „Harta serviciilor” – pentru IMM-uri; realizarea unui studiu despre lanțuri de valori și servicii de design; asigurarea strategiilor de marketing pentru realizarea unor lanțuri de valori noi; implicarea în consolidarea capacității de specializare inteligentă a regiunilor; identificarea punctelor de contact pentru cooperare în viitor; consolidarea relațiilor între clustere; învățarea prin schimburi de experiență cu consorții din cadrul programului „Cosme”.
Bugetul proiectului este de 213,737,86 euro.
La conferinţa de lansare au participat, pe lângă reprezentanții presei, membri și parteneri ai clusterului, din județ, dar și din București.
Clusterul Regional „Agrofood” a fost constituit în 2011, având sediul la Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe, a amintit directorul Vajda Lajos.
„Clusterul <<Agrofood>> a fost înființat în mai, 2011 și a obținut acum doi ani eticheta de <<bronz>> (ca urmare a unei evaluări făcute către organizația internațională ESCA – European Secretariat for Cluster Analysis – Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor- n.r.). În România sunt în total 27 de clustere care au această recunoaștere și 9 clustere care au eticheta de <<argint>>. Și cu acest cluster, țelul este să obținem, în viitor, dacă va fi posibil, recunoaștere de argint. Acest cluster a funcționat mai mult pe bază de voluntariat, iar rezultatele sale sunt remarcabile, dacă am reușit ca la nivel internațional să obținem această recunoaștere (eticheta de bronz-n.r.). Bineînțeles, de când avem această recunoaștere, suntem contactați de foarte, foarte multă lume. Reprezentanții acestui cluster au fost prezenți la misiuni economice în China, în Coreea de Sud, nemaivorbind de țări din Europa, iar anul trecut, în octombrie, au fost prezenți și în Mexic reprezentanții acestui cluster. Aceste deplasări înseamnă noi parteneriate, noi proiecte. (…) Cu acest cluster, dar și cu celelalte clustere, dorim să mergem spre excelență (…)”- a spus Vajda Lajos.
Prezent la conferința de lansare a proiectului, președintele Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), Bagoly Miklos, a declarat: „(…) Mă bucur că <<Agrofood>> a făcut pasul acesta de a câștiga eticheta de bronz, ceea ce înseamnă o recunoaștere internatională a activității acestui cluster. Mergem înainte pe această cale și într-adevăr, unul dintre scopuri constă în dezvoltarea economică regională. În acest context, trebuie să fim întotdeauna receptivi la ceea ce înseamnă proiecte internaționale, relațiile internaționale. Consider că aceasta este singura cale, dacă suntem receptivi la acestea, să oferim noi oportunități pentru agenții economici care fac parte din clustere, să le oferim oportunitatea de dezvoltare.”
În momentul de față, „Agrofood” are peste 50 de membri- producători din industria agro-alimentară, centre de cercetare și inovare, universități, autorități publice și catalizatori.
Vajda Lajos a subliniat faptul că un cluster reprezintă, în primul rând, cooperare largă; cooperare între instituții, firme și alte entități interconectate într-un anumit domeniu, cu potențial de stimulare a inovării și de dezvoltare a domeniului respectiv.
Președintele „Agrofood”, Silviu Manole, a declarat că își dorește ca acest cluster să fie în „avangarda celor care vin cu lucruri noi, inteligente, curate și sănătoase pe piață”.
„Doresc ca clusterul nostru să promoveze pentru membrii săi dezvoltarea inteligentă, cercetarea și inovarea, pentru ca întotdeauna, ca să fim în avangarda celor care ies cu lucruri noi, inteligente, curate și sănătoase pe piață. Un al doilea lucru care mă preocupă în mod deosebit este promovarea valorilor culturale ale județului nostru și din fericire, avem ce promova (…), și nu în ultimul rând, sunt preocupat de faptul că, după cum bine știm, în anii care vin, vrând – nevrând vom avea parte de tot felul de provocări în privința asigurării apei, alimentelor, energiei și una dintre prioritățile clusterului nostru este să ne asigurăm că ne vom dezvolta atât de mult încât să fim capabili să asigurăm siguranța alimentară a județului nostru, pe baza resurselor locale.” –a spus Silviu Manole.
Ana Ciorici Costache