Începând de anul acesta, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Covasna va derula o campanie proprie de verfiicare a respectării prevederilor privind protecția maternității la locul de muncă.
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, conducerea ITM Covasna a declarat că în cursul anului trecut au fost înregistrate un număr de 101 notificări de graviditate, în baza cărora au fost efectuate 30 de controale de verificare a respectării legislației privind protecția maternității la locurile de muncă.
„Ca o noutate față de anul trecut, în 2017 avem o campanie proprie privind modul de respectare a prevederilor OUG 96/2003 – maternitatea la locul de muncă. Unitățile sunt obligate să notifice toate gravidele care prezintă documente ce atestă graviditatea, iar în cazul celor care notifică ITM-ul, în cadrul acestei acțiuni, prin sondaj vom trece să vedem dacă respectivelor angajate li se respectă drepturile. (…) Au existat și sesizări, iar în urma sesizărilor s-au luat măsurile necesare. Marea majoritate a angajatorilor sunt receptivi.”, a declarat inspectrului șef adjunct din cadrul serviciului de Securitate și Sănătate în Muncă, Dumitru Marinescu.
Potrivit acestuia, în urma controalelor derulate în cursul anului trecut, au fost sancționați 18 angajatori și au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate. Domeniile în care au fost constatate cele mai multe nereguli privind aplicarea OUG 96/2003 au fost, potrivit inspectorului șef adjunct, fabricile de confecții, volane și textile.
Ioana Ardeleanu