Șapte echipe de tineret, alături de conducătorii acestora, au fost premiate miercuri, 21 decembrie, în cadrul festivității ce a avut loc la Centru Cultural Arcuș, din cadrul Casei Bastion din  Sfântu Gheorghe.

 În cadrul galei ce a avut loc săptămâna trecută, echipele de tineret și-au prezentat proiecte realizate în perioada iunie – noiembrie (a.c.). Temele abordate s-au referit la protecția mediului, problemele sociale, educație, educație creativă, cultură și dezvoltarea creativității. Potrivit reprezentanților Asociației de Tineret „Turul Madar” din Sfântu Gheorghe, în total 32 de tineri au fost premiați pentru realizarea microproiectelor comunitare.

 Tinerii, cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, au realizat peste 20 de proiecte, dar și diverse acțiuni comunitare, prezentări, flashmob-uri, campanii „PhotoVoice” (transmiterea unor mesaje puternice prin prezentarea de „fotografii vii” – n.red.), acțiuni de educație, realizarea unui film de prezentare, și chiar construirea unei stații de meteorologie și începerea unui poligon de biciclete.

 Aproximativ 1000 de persoane din municipiul Sfântu Gheorghe s-au implicat în cadrul acestor acțiuni.

 Potrivit reprezentanților Biroului de Tineret „Turul madar”, proiectele au fost evaluate de un juriu independent, care „a cântărit” munca de voluntartiat depusă de tineri, creativitatea acestora, modul de soluționare a problemelor, implicarea, scopul și obiectivele proiectelor. Au fost acordate premii celor mai „Voluntare”, „Activiste”, „Implicate”, „Unite”, „Perseverente”, „Fabuloase”, și „Individuale” echipe.

 Cele 7 echipe de tineri vor participa anul viitor la o tabără de educație.

 Proiectul este susținut de către Consiliul judetean Covasna și Fondul de Inovare Civică (Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Romanian-American Foundation, Trust for Civil Society in Central And Eastern Europe, Raiffeisen Bank).

 

Ioana Ardeleanu 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail