afis-paraschivescu-2016Centrul de Cultură Arcuş organizează expoziția de pictură a artistului Valter Paraschivescu din Ploiești, în luna decembrie a.c. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 8 decembrie, ora 19, în sala de expoziții a Centrului – Casa Bastion, Sf. Gheorghe str. Oltului nr. 6. . .
 Valter Paraschivescu este departe de a fi un nume necunoscut pentru iubitorii artelor plastice din România şi nu numai. Absolvent al Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti în 1983, artistul este la cea de-a 34-a expoziţie personală. Pe lângă acestea Valter Paraschivescu a participat şi la numeroase expoziţii de grup, începând cu 1984. Tot el este laureatul premiului „Dominus“ pentru pictură în 1991 şi 1994, premiul Muzeului de Artă Ploieşti la bienala „Iosif Iser” în 1993 şi 1995, în 2009 Premiul Societăţii Colecţionarilor de Artă din România pentru gravură, Bienala internaţională de gravură „Iosif Iser” Ploieşti, și în 2010 îi revine Premiul I pentru pictură, Bienala de pictură „Gheorghe Petraşcu“, Târgovişte. A participat la expoziţii de grup în Germania, la Magdeburg (1984), în Polonia, la Torun şi Cracovia (1987, 1988, 1990, 1992), în Franța la Escrenes (1997), în Lituania la Vilnius (1998), în Belgia la Sint Niklaas (1999, 2000, 2001) și în Bulgaria la Lom (2004). 
Lucrările pe care artistul a decis să le adune în expoziţia vernisată joi, 8 decembrie, la Centrul de Cultură Arcuș din Sfântu Gheorghe, rod al activităţii lui Valter Paraschivescu în ultimii 20 de ani, sunt mărturii ale scrutării, cu nedisimulată surpriză, a unui univers interior observat cu o certă dispoziţie ludic-ironică, nu rareori lipsită de simpatie pentru fenomenul supus privirii. Nestăpânita curiozitate care îl animă pe artist îndeamnă spectatorul să-l urmeze, după putinţă, în viziunea asupra unor compoziţii aflate la frontiera figurativului cu nonfigurativul, într-un spaţiu care impune regulile unei subtile geometrii în contextul unei extrem de personale game cromatice.  (după Arthur Teodorescu)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail