Copreşedintele ALDE Covasna, Dan Suciu, care candidează pe poziţia a treia pe lista pentru Senat, susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu reprezintă interesele ţării şi ale poporului român, iar locul lui ar trebui luat de o personalitate cu o „autentică valoare morală şi intelectuală” – mitropolitul Banatului, Ioan Selejan.
„În contextul internaţional tulbure de azi şi al scindării pline de ură a societăţii româneşti, avem nevoie de un preşedinte care să unească poporul român, capabil să gestioneze cu înţelepciune situaţia complicată a ţării. Din acest motiv, astăzi, când ne apropiem de împlinirea a 27 de ani de la declanşarea Revoluţiei, mă adresez Timişoarei, cu mesajul de a-l da României ca preşedinte pe acel reprezentant al românilor în care regăsim toate valorile neamului nostru, tot ce este bun şi frumos, tradiţiile, cumpătarea, echilibrul, curajul şi înţelepciunea de care avem atâta nevoie. Dacă în urmă cu 27 de ani Timişoara nu a avut o asemenea personalitate, astăzi îl are pe Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, fostul episcop al Covasnei şi Harghitei. Istoria îl cere imperativ în fruntea statului pe mitropolitul Banatului, pentru că e nevoie de un preşedinte în care regăsim un model autentic de valoare morală şi intelectuală, cu fapte vrednice de laudă în slujba neamului românesc”, a declarat Dan Suciu, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că „în vremuri corupte, de neîncredere, haos şi degradare”, popoarele îşi aleg „în mod natural”, drept conducători politici, lideri „religioşi, morali, capabili de întărirea statului” şi a exemplificat cu situaţia din Cipru, care l-a avut ca prim preşedinte al republicii, între 1960 – 1977, pe patriarhul Macarie al III-lea, cu Germania care îl are din 2012 ca preşedinte pe preotul luteran Joachim Gauck şi România, care l-a avut prim-ministru în perioada interbelică pe primul patriarh al României, Miron Cristea.
Dan Suciu şi-a exprimat speranţa că la apropiatele alegeri parlamentare electoratul va da dovadă de „înţelepciune şi discernământ” pentru ca viitorul Parlament să cuprindă „cât mai mulţi oameni care vor sluji interesului naţional şi nu intereselor străine României”.
„Înnoirea Parlamentului trebuie urmată de învestirea unui Guvern care să reprezinte 100% interesele naţionale şi nu pe cele ale corporaţiilor străine sau ale altor state. Consider că numirea unui viitor Guvern care să slujească interesele României este direct ameninţată de domnul preşedinte Klaus Iohannis, care, în cei doi ani de mandat, a acţionat permanent contrar obiectivelor ţării”, a spus Dan Suciu.
În opinia sa, Iohannis a „greşit impardonabil” în atribuţiile sale de politică externă, iar în plan intern s-a poziţionat în permanenţă „pe invers” faţă de interesele cetăţenilor români.
„Domnul preşedinte, cu profundă satisfacţie personală, a salutat demisiile de onoare ale parlamentarului Gabriel Oprea şi premierului Victor Ponta, în urma unor proteste de stradă care au numărat 3.000, respectiv 30.000 de oameni. Îi solicit preşedintelui Iohannis să dea dovadă de o minimă consecvenţă cu sine însuşi, să ne spună cât de important se crede şi cam de câţi oameni consideră că e nevoie să iasă în stradă pentru a-şi da demisia. Avem nevoie, pe lângă un Parlament şi Guvern nou, şi de un preşedinte cu dragoste de ţară, ataşat valorilor naţionale, un român autentic, înţelept, echilibrat, neaservit intereselor străine, cu o viaţă exemplară şi vocaţia de face bine poporului român. Actualul preşedinte (…) a dovedit că nu are niciunul dintre aceste atribute şi este doar un produs de marketing pe Facebook al unor interese contrare României şi românilor”, a susţinut liderul ALDE Covasna.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES . .