Covăsnenii, împreună cu cei veniți de prin împrejurimi, au marcat ieri împlinirea a 200 de ani de la nașterea poetului Andrei Mureșanu.
Deși afară era destul de friguleț, cu inimile înflăcărate, cei prezenți au cântat DEȘTEAPTĂ-TE ROMÂNE alături de invitații speciali, Grupul german din Brașov „BURZENLÄNDER BLASKAPELLE” și interpretului de muzică populară, Alexandru Baciu din Covasna. Evenimentul a fost organizat de Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu . Proiectul a fost finanțat de Primăria și Consiliul Local Covasna.
Felicit pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment de suflet, cât și pe cei care au luat parte la acest eveniment.
◈
Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița – d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său „Un răsunet”, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior „Deșteaptă-te, române!”, a devenit imn revoluționar – fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României.
. . Mihaela Aionesei