În perioada 14 – 20 noiembrie a.c. este stabilită, la nivel mondial, „Săptămâna de conștientizare a rezistenței la antibiotice”.

. . antibioticeProblematica legată de antibiorezistenţă a devenit un subiect abordat intens de toate organizaţiile europene şi internaţionale, precum şi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră de reprezentanții DSVSA Covasna se menționează că una dintre acțiunile întreprinse de ANSVSA, pentru conștientizarea medicilor veterinari, fermierilor și industriei farmaceutice veterinare, a fost organizarea, în data de 1 noiembrie, a unui seminar împreună cu Ambasada Olandei la București, pe tema rezistenţei antimicrobiene,  „Luptăm împreună”.

Antibiorezistenţa reprezintă, în prezent, o preocupare importantă, dovadă stând Strategia ANSVSA privind combaterea rezistenţei la antimicrobiene în medicina veterinară pentru perioada 2016-2018, ale cărei obiective generale sunt cele privind: prevenirea şi controlul infecţiilor la animalele din fermă, reducerea consumului de antimicrobiene, utilizarea prudentă a antimicrobienelor în medicina veterinară, precum şi comunicarea şi conştientizarea populaţiei. În acest sens a fost elaborat și Ghidului național privind utilizarea prudenta a antimicrobienelor în medicina veterinară.

Informații importante referitoare la măsurile necesare pentru diminuarea antibiorezistenței în medicina veterinară sunt disponibile pe site-ul www.ansvsa.ro la secțiunea „Utilizarea antimicrobienelor”.

În ultimii 75 de ani antibioticele au avut un rol important în îngrijirea medicală modernă. Pentru ca ele să îşi păstreze eficacitatea terapeutică şi să poată fi utilizată şi de generaţiile următoare este nevoie de o utilizare responsabilă a antimicrobienelor, în general.

Potrivit unui studiu efectuat la nivelul Uniunii Europene, consecinţele rezistenţei la antimicrobiene sunt:

 peste 4 milioane de pacienţi dobândesc infecţii nosocomiale (intraspitalicești); peste 25.000 de pacienţi mor annual;  pierderi financiare de peste 1,5 milioane de euro anual; 60-70% dintre persoanele sănătoase sunt purtatoare de bacterii rezistente la antibiotice.

Utilizarea abuzivă, neprofesională a antibioticelor, folosirea acestora de către deținătorii de animale fără prescripția medicului veterinar, singurul competent în acest sector, poate duce în perspectivă la apariția și creșterea alarmantă a antibiorezistenței atât la animalele de fermă, cât și la om în urma consumului de produse alimentare provenite de la animalele tratate cu antibiotice.

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail