Patru schiori ai Clubului Sportiv (CS) Alpin Sfântu Gheorghe, dintre care două tinere cu vârste sub 10 ani, au participat săptămâna trecută la un stagiu de pregătire în Lituania, la Druskininkai.
. . cs-alpin-pozaÎn perioada 28 octombrie – 05 noiembrie sportivii CS Alpin Sfântu Gheorghe, legitimați la secția de schi alpin, sub îndrumarea antrenorului Cozanu Gheorghe, au participat la un stagiu de pregătire în Lituania. La finalul antrenamentelor, una dintre sportivele Clubului a participat la prima etapă a Cupei Balcanice din acest sezon, de unde s-a întors cu rezultate lăudabile.
„Antrenamentele s-au desfășurat pe pârtia de schi din impresionanta sală Snow Arena, din Druskininkai, în condiții excelente de zăpadă și dotări. Echipa, care a luat parte la acest stagiu de pregătire, a fost formată atât din sportivele deja cu o experiență bogată în competiții: Cozanu Adriana și Popa Denisa Ștefania, cât și din două tinere speranțe ale clubului nostru și ale schiului alpin: Aczel Adrienn și Sebestyen Antonia, ambele foarte talentate în ciuda vârstei de nici 10 ani. Stagiul de pregătire a culminat cu participarea sportivei noastre, Cozanu Adriana, la prima etapă de Cupă Baltică din acest sezon competițional, etapă organizată sub coordonarea Federației Internaționale de Schi (FIS) Alpin și parte a calendarului competițional FIS.” – a declarat președintele CS Alpin Sfântu Gheorghe, antrenorul Cozanu Gheorghe.
Potrivit acestuia, la concurs au participat sportivi din 15 țări, aproape toate cluburile prezentându-și cei mai buni sschiori, înscriși în loturile naționale.
„Sportiva noastră, Cozanu Adriana, a reușit să se claseze foarte aproape de cele mai bune schioare din Belgia, Italia, Rusia sau Lituania, unele dintre ele concurând chiar și în Cupa Mondială. Rezultatul final s-a dovedit a fi cel mai bun din cariera schioarei noastre, îmbunătățindu-și astfel considerabil punctajul FIS, fapt ce ne dă atât nouă ca și club, cât și ei, speranțe mari pe viitor. Acest stagiu de pregătire, finalizat cu participarea sportivei noastre la etapa de Cupă Baltică, nu s-ar fi putut realiza fără încrederea și sprijinul financiar oferit de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe și de părinții sportivelor, cărora le mulțumim pentru toată susținerea acordată.” – a conchis președintele Clubului, Cozanu Gheorghe.
Ioana Ardeleanu 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail