Primăria Municipiului Târgu Secuiesc a anunţat că organizează şi anul acesta un concurs de desen, pe temele: „Advent”, „Sărbătoare” sau „Crăciun”, adresat preşcolarilor şi elevilor din oraș și din satele aparținătoare. . .
Concursul, aflat la cea de-a V-a ediție, se derulează pe următoarele categorii: grădiniță, clasele I-IV, V-VIII și IX-XII.
Desenele, cu temele menționate, pot fi aduse la secretariatul școlii/grădiniței persoanei concurente până luni, 21 noiembrie, urmând ca instituțiile de învățământ să trimită cele mai frumoase treizeci de desene la Primărie, se arată pe site-ul www.kezdi.ro.
Lucrările vor fi evaluate de către un juriu, iar la final, în cadrul fiecărei categorii de concurs se vor stabili până la trei câștigători, care vor primi câte un pachet-cadou.
Cele mai frumoase patru desene (din fiecare categorie câte unul) vor fi folosite de către Primărie și de instituții, ca felicitare de Crăciun.
„De regulă, pentru acest proiect sosesc peste 200 de lucrări. În primul an, când încă nu exista preselecție, juriul de specialitate a trebuit să evalueze peste 400 de desene.” – se arată pe site-ul Primăriei Târgu Secuiesc.
Alte informații pot fi aflate accesând www.kezdi.ro.
Ana Alina Costache