„Frumusețea e în jurul nostru, învățați ochii s-o vadă!” . . acesta este singurul mesaj în limba română pe care l-am găsit scris pe holul de la etajul unu la Școala medie cu predare în limba română, clasele I-XI din satul Borisovca, raionul Tatarbunar, regiunea Odesa, Ucraina. Localitate în care am reușit să ajung în 19 septembrie 2016, datorită Astrei-Asociaţiunea Transilvană pentru literatura şi cultura poporului român, fondată în anul 1861 la Sibiu.
Mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat celor două reprezentatente ale ASTRA, Areta Moșu, președinta Despărtământului „M. Kogălniceanu” din Iași și Luminița Cornea, președinta Despărțământului Covasna-Harghita. Motivul prezenței noastre pe aceste meleaguri a fost acela de a stabili legături cu instituțiile de aici, de a le oferi sprijinul și a-i invita să participe atât la simpozioanele organizate de Astra, cât și la taberele pentru copii menite să le îmbogăţească cunoştinţele de istorie, de geografie, de cultură şi de civilizaţie românească, să-i sprijine în perfecţionarea limbii române, în cunoaşterea vie, prin itinerarii culturale specifice, a istoriei şi a spaţiului în care aceasta s-a desfăşurat. Cu această ocazie și-a împlinit scopul și campania DOR de CARTE, DAR de CARTE pentru ROMÂNII din TATARBUNAR, UCRAINA, începută în decembrie 2015 cu sprijinul Despărțământului Astra Covasna-Harghita și a cotidianului „Mesagerul de Covasna” în urma unei discuții purtată la Simpozionul internaţional „Români – moldoveni – europeni. Dileme și identități”, Iași-Bălți-Chişinău, 4-8 noiembrie 2015, cu Nicolae Moșu-președintele Asociaţiai Naţional-Culturală a românilor „Valul lui Traian”, Tatarbunar care m-a informat despre lipsa materialelor didactice și a cărților în limba română din școli.
Când mi-a venit ideea acestei campanii, mi-am propus să adun măcar 100 de cărți, spunându-mi că tot e mai mult decât nimic. Nu m-am gândit că bobul de lumină, mic cât o umbră de furnică, rostogolindu-se, va angrena atâtea suflete în susținerea acestui proiect pe care l-am început cu o doză de inconștiență, dar cu o mare dorință de a ajuta într-un fel comunitatea românească din Tatarbunar-Ucraina.
Nicolae Moșu
La acest proiect au răspuns cu încântare elevi ai clasei a IV a C de la Școala Turoczi Mozes din Târgu Secuiesc, alături de învățătoarea Szigyarto Kornelia. M-a impresionat profund gestul unei eleve care a împachetat frumos o carte de povești pe care a scris „Merry Christmas”. Cât de minunat este să vezi că în sufletul unui copil se poate naște și dorința de a dărui, nu doar de a primi. Este bine să-i învățăm de mici să practice arta de a dărui, pentru că-i transformă în oameni împliniți și fericiți. Grupa „Albinuțele” formată din copii între 3 și 6 ani, de la Grădinița cu Program Prelungit nr.3 din Târgu Secuiesc, a răspuns cu bucurie și cu promptitudine printr-o inițiativă lăudabilă organizată de educatoarele Lădaru Adina și Mihaela Cristea: „Donează o carte pentru un copil din Ucraina”. Astfel s-au strâns un număr considerabil de cărți noi cu povești. De consemnat este faptul că această grupă, deși secția română, era formată 70% din copii români de etnie maghiară care poate nu au acasă cărți în limba română, dar care au înțeles să participe la această campanie cumpărând o carte, ceea ce mi se pare cu atât mai înălțător. Asociația „Cultural Creștină Justinian Teculescu” din Covasna, reprezentată de Florentina Teacă s-a alăturat cu câteva cutii de cărți pentru comunitatea românească, bifând astfel încă o faptă bună pe lista nenumăratelor acte pe care le-a făcut în decursul anului. Acțiunea „Calea Neamului”, binecunoscută de acum pentru acțiunile întreprinse în județul Covasna și Harghita de ceva vreme, nu a putut sta deoparte auzind că români din afara granițelor se confruntă cu situații asemănătoare. Mare mi-a fost bucuria și mirarea când m-am văzut înconjurată de cutii cu caiete pregătitoare pentru clasele I-IV atât de necesare predării, cărți didactice, cărți de povești pentru cei mici și nu în ultimul rând cărți pentru cei mari. Mulțumiri pe această cale neobositului domn Mihai Tîrnoveanu din Brașov pentru sprijin, pentru încurajări și susținere în acest demers, mulțumiri tuturor românilor care fac parte din această Acțiune și care au contribuit la cumpărarea acestor daruri care după 10 luni au reușit să ajungă la destinație. Fie ca acei bănuți, fie ca aceste fapte săvârșite de voi toți, pomeniți sau nu, care ați pus umărul și sufletul, să se înmulțească, să vă veselească și să vă binecuvinteze!
Toatea acestea povestite în cancelaria școlii în mijlocul profesorilor și învățătorilor, au stârnit un val de emoție, am văzut chiar și câteva lacrimi licărind. Încântate și impresionate, învățătoarele au fost cele care au răsfoit primele caietele pregătitoare și s-au arătat interesate de metodele de predare pe care le ofereau la diferite obiecte: engleză, română, matematică, biologie etc. Mi-ar fi plăcut să distribui personal cărțile de povești donate cu atâta dragoste , dar ora la care noi am ajuns, marea majoritate a elevilor erau deja plecați acasă și apoi acolo situația este mult prea delicată, ne-am mulțumit cu faptul că am putut să intrăm cu o parte din ele în școală. Important este că ceea ce mi-am propus s-a înfăptuit, că am fost și am luat pulsul la fața locului, că acea școală este singura speranță rămasă pentru continuitatea limbii române, că există încă persoane care luptă pentru păstrarea obiceiurilor și a tradițiilor românești. În acest sens, școala are amenajat și un muzeu, s-au străduit să-și procure costume tradiționale românești care au fost donate de cei din Republica Moldova și care ne-au fost arătate cu bucurie și cu mândrie de profesoara Natali Zubak. Intrând în muzeu am avut sentimentul de „acasă”, pentru că interiorul imită o cameră dintr-o casă bătrânească, are covor țesut pe jos, carpetă cu bujori pe perete, un pat învelit cu macat, perne, ștergare și alte obiecte de artizanat cu specific românesc, multe dintre ele vechi, dar foarte bine conservate, câteva tablouri cu personalități reprezentative locului, un panou informativ despre „Borisovca de ieri și azi”. Ceea ce mi-a atras atenția de cum am intrat, au fost zecile de pungi de plastic pline cu bunătăți, despre care avea să aflu că sunt produse alimentare din gospodăria fiecărei familii, aduse de elevi ca donație pentru cei mai săraci decât ei. Și pe aici trece Dumnezeu, mi-am spus în gând. Unde este loc de milostenie, primează armonia și bunătatea. Mi-am amintit de cupele de mărimi mai mici sau mai mari care străluceau în vitrina din dulapul de la etajul unu despre care avea să aflu de la profesoara de sport că sunt trofeele adunate de elevi la diferite competiții sportive, semn că aici se desfășoară o activitate intensă în domeniul educației fizice. De-a lungul peretelui din stânga holului, erau expuse tablouri ale elevilor de la diferite clase, dovadă că și partea artistică este la ea acasă în această școală. Aceste caracteristici completau frumos impresia creată despre elevii acestei școli pe care am apucat să-i văd doar pe fugă, frumoși, deștepți, talentați, puri, flori de măr și flori de dor…
Nu-mi rămâne decât să sper la fel ca domnul Nicolae Moșu și jurnalistul Vadim Bacinschi care ne-au fost alături că: „ literatura pentru copii, materialele didactice, ce au ajuns la școala din Borisovca, vor ajunge, în marea lor majoritate, și pe băncile elevilor. A făcut această promisiune chiar domnul director Alexandru Comerzan.”
Din cele 24 de cutii cu cărți și caiete câte au fost adunate în cadrul campaniei DOR de CARTE, DAR de CARTE pentru ROMÂNII din TATARBUNAR, UCRAINA, cea mai mare parte a rămas la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul, urmând, dacă se va putea, să se mai aducă în școala din Boriscovca o parte din ele, iar o mica parte, în special manualele de religie, au fost donate la Biserica „Mihail și Gavril” din Manta, Cahul, Republica Moldova.
Voi specifica că este o adevărată aventură să te hazardezi să treci granița ucrainiană cu atâtea cărți românești , când nu mai departe de luna trecută, „Sud-Vest”, singura revistă în limba română pentru cititorii din sudul Basarabiei, a fost întoarsă de la graniță. „Sud-Vest” este o publicaţie lunară culturală, social-politică şi economică pentru cititorii din sudul Basarabiei. Este o continuare a periodicului „Sud-Vest”, supliment al ziarului naţional „Concordia” editat la Cernăuţi, care nu mai apare din 2009. Noul ziar este editat la Alba Iulia cu ajutorul doamnei Areta Moşu, vicepreşedinte ASTRA şi preşedinte al Despărţământului „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. După ce apare în România îl aducem şi îl distribuim în casele românilor din satele noastre din Bugeac. „Sud-Vest” mai poate fi considerat un almanah de istorie şi cultură. Şi astăzi, ca şi mai înainte, cred că omul are şansa să evolueze citind despre istorie şi cultură. Numai aşa omul poate ieşi din mentalitatea sovietică şi să înţeleagă lucrurile care se întâmplă în jur. În paginile acestui ziar publicăm materiale de actualitate, cum ar fi despre apariţia unei cărţi, organizarea unui eveniment cultural şi altele, dar şi materiale ce ţin de aniversări istorice.” –declara jurnalistul Vadim Bacinschi într-un interviu, din care mai citez un paragraf pentru o mai bună înțelegere a situației românilor din sudul Basarabiei.
„Situaţia românilor din sudul Basarabiei este strigătoare la cer. Au mai rămas doar câteva şcoli cu predare în limba română. Peste zece şcoli româneşti au fost închise în 20 de ani, nu în secole. Îmi aduc bine aminte că la începutul anilor 90, când editam ziarul „Luceafărul” la Odesa, (periodic în limba română, nu cel editat în prezent de Asociaţia Moldovenilor din Ucraina – n. red.) în şcolile noastre era predată limba română. După ce agrarienii de la Chişinău au introdus în Constituţia Republicii Moldova limba „moldovenească”, au început schimbările şi la noi. Mai târziu, în anul 1997 a fost semnat Tratatul de bază dintre România şi Ucraina, iar în anul 1998 Anatol Fetescu a înfiinţat Asociaţia Moldovenilor din Ucraina. Pentru ce? Această asociaţie a fost creată special pentru a spune că aici locuiesc moldoveni, nu români, şi pentru a încurca României să monitorizeze respectarea drepturilor minorităţii româneşti în regiune, conform articolului 13 din Tratat. De atunci se tot fac declaraţii antiromâneşti şi aşa am ajuns unde suntem.
(…) La nivel local, lucrurile vor rămâne aşa cum sunt. Cei care se consideră moldoveni aşa şi îşi vor zice, pentru că ei spun că „mama este moldoveancă şi tata este moldovean”. Acesta este argumentul lor. Fetescu spune peste tot că românii vin să ne românizeze, că ne bage cu forţa limba română. Mentalitatea oamenilor de aici este greu de schimbat, deoarece ei tot timpul se leagă de ceea ce a fost. Situaţia poate fi schimbată doar sistematic, dar mai cu seamă prin intermediul şcolilor. Profesorii trebuie să le explice de mici elevilor că ei sunt români.” –sursă: Agenția de presă Karadeniz-Press.
Închei cu bucuria lucrului împlinit, cu credința că oricât de mic ar fi, tot e mai bun decât nimic și cu un citat a lui Antoine de Saint Exupery care îndeamnă atât de frumos la înălțare prin unire: „Piatra nu speră să fie nimic altceva decât piatră. Dar, colaborand, se alătură altor pietre și devine templu.”
Mihaela Aionesei
