ziua-mondiala-a-primului-ajutor-1 Societatea de Cruce Roșie – filiala Covasna va organiza, la sfârșitul acestei săptămâni, un eveniment dedicat acordării primului ajutor.

Vineri, 23 septembrie, Crucea Roșie Română sărbătorește „Ziua mondială a primului ajutor”. În acest sens, în intervalul orar 13:00 – 17:00, voluntarii filialei Covasna vor organiza o serie de activități în parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe, lângă statuia lui Gróf Mikó Imre.

La fel ca și în anii anteriori, aceștia vor prezenta exerciții de simulare dar și tehnici de acordare a primului ajutor, iar cei prezenți, cu mic cu mare, vor afla de la voluntarii Crucii Roșii despre importanța cunoașterii acestor tehnici și despre cum câteva secunde pot face diferența între viață și moarte.

„Vom face câteva scene și le vom arăta celor prezenți cum trebuie să acordăm primul ajutor în diferite situații.” – a explicat reprezentanta Crucii Roșii – subfiliala Sfântu Gheorghe, Opra Zsofia Szende.

Potrivit acesteia, în cadrul evenimentului ce va avea loc vineri la Sfântu Gheorghe, vor fi implicați zece voluntari ai organizației.

. . Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail