Au început înscrierile pentru târgul destinat producătorilor și meșteșugarilor locali, organizat de operatorul regional de salubritate, S.C. Tega S.A.
S.C. Tega S.A., în parteneriat cu Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, va organiza la începutul lunii viitoare, timp de două zile, un nou târg destinat produselor și meșteșugurilor tradiționale locale. Astfel, în perioadade 3-4 septembrie, în Piaţa Libertăţii din Sfântu Gheorghe, toți cei interesați vor putea degusta produsele autentice din carne, lactate, cârnați, dulciuri, și dulcețuri, și vor putea admira obiectele lucrate manual de câtre meșteșugarii locali.
Cei interesați să își înscrie produsele la „Târgul Producătorilor și Meșteșugarilor Locali”trebuie să dețină în mod obligatoriu un certificat sau un atestat de meșteșugar sau de producător. Prețul pentru o zi de participare este de 25 de lei, iar pentru ambele zile este de 50 de lei.
Târgul este organizat anual, începând din anul 2013, în primul sfârșit de săptămână al fiecărei luni și adună, de fiecare dată, atât producători din județul Covasna cât și din județele învecinate.
Producătorii și meșteșugarii locali care doresc să se înscrie, o pot face la numărul de telefon: 0367.401.911, până pe data de 31 august.
Ioana Ardeleanu . .