Eşti o persoană dinamică, energică, eşti atras de ţinuta şi activitatea militară?

. . Acum este momentul!

Alege învățământul militar – compatibil cu învățământul european!

Urmare a bunei colaborări între Instituţia dumneavoastră şi Biroul Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Covasna, pentru buna informare a opiniei publice şi în limita spaţiului redacţional disponibil, vă adresăm rugămintea de a publica următoarele informaţii de interes general din partea Biroului Informare Recrutare :

Elevii care au absolvit, în acest an, clasele a IX-a și a X-a, la specializareamatematică-informatică”, se pot transfera în clasa a X-a, respectiv a XI-a, la Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele criterii de recrutare:

– să aibă media generală cel puțin 8.00 în clasa a IX-a, respectiv în clasele a IX-a și a X-a;
– să aibă media cel puțin 7.00 la disciplinele „matematică”, „informatică”, „fizică” și limba „engleză” în clasa a IX-a, respectiv în clasele a IX-a și a X-a;
– să aibă nota la purtare cel puțin 9.00 în clasa a IX-a, respectiv în clasele a IX-a și a X-a;
– să nu fi repetat nici-unul dintre anii de studii liceale și să nu fie în situație de corijență.

Pentru întocmirea dosarului de candidat sunt necesare următoarele documente:

– copia legalizată a certificatului de naştere;
– copia cărţii de identitate;
– copia cărţii de identitate a părinţilor sau întreţinătorilor;
– adeverință cu situația școlară pe fiecare an de studii, eliberată de unitatea de învățământ liceal, din care să reiasă profilul/specializarea la care solicitantul a absolvit clasa a IX-a, respectiv clasa a X-a, media generală de absolvire a claselor a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, mediile la disciplinele matematică, informatică, fizică și limba engleză în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a, precum și nota la purtare în clasele a IX-a, respectiv a IX-a și a X-a.

De asemenea, sunt necesare efectuarea vizitei medicale și susținerea probelor de selecție aptitudinală (teste psihologice și fizice).

 

AVANTAJELE ȘI CERTITUDINILE OPȚIUNII:

–          învățământ la nivel european;

–          educație gratuită (studii, cazare, hrănire, echipare, asistență medicală și transport);

–          loc de muncă la finalizarea studiilor universitare sau postliceale militare;

–          pregătire profesională de excepție și posibilitatea continuării studiilor în străinătate;

–          afirmare, carieră, prestigiu, aventură, călătorii etc.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor de candidat este 29.07.2016, potențialii candidați trebuie să se adreseze Biroului Informare Recrutare Covasna, în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kos Karoly, nr. 3, telefon 0267 – 311209, int. 114, sau 0267 – 351029, pentru a obține documentele necesare întocmirii dosarului, și detalii legate de etapele care sunt de parcurs.

Programul de lucru cu publicul al Biroului Informare Recrutare este: Luni, Miercuri, Joi, Vineri: 08.30÷16.30, Marți: 08.30÷18.30.

Informații mai puteți găsi și pe site-urile oficiale, la adresele www.recrutare.mapn.ro, sau www.mapn.ro.

Persoană de contact: Cpt. Coarfă Ionuț-Andrei telefon 0734 – 994254

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail