Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna a organizat ieri, între orele 10 . . :00-14:00, ,,Ziua Copilului alături de Pompieri”, activitate desfăşurată la sediul instituţiei dar şi la subunităţile din Târgu Secuiesc şi Intorsura Buzăului.
Copiii care au participat la această activitate au asistat la diferite prezentări privind misiunile inspectoratului, tehnica din dotare și au avut plăcerea să se urce în maşinile de pompieri şi să se plimbe cu acestea.
Pompierii militari le-au oferit copiilor posibilitatea de a ,,proba” echipamentele specifice pompierilor , de a ,,exploara” accesoriile din dotarea autospecialelor, şi de a se fotografia cu pompierul machetă.
Cei mici au învăţat despre situaţiile în care trebuie să sune la numărul unic de urgenţă 112 şi au fost informaţi despre repercursiunile în cazul folosirii abuzive sau false a acestui număr.
Copiii au primit dulciuri dar și sfaturi despre cum să prevină sau cum să se comporte într-o situație de urgență, fie că este vorba de incendii, accidente rutiere, inundații,etc.
ISU Covasna
Cpt. Raluca Dumut