. . Pentru toți bărcănenii, sărbătoarea de Duminica Tomii din data de 8 mai 2016 va rămâne scrisă cu litere de aur în istoria comunei,  dar mai ales în sufletele tuturor celor prezenți la minunatul eveniment organizat de autoritățile locale: NUNTA DE AUR în cadrul căreia au fost sărbătorite cele 79 de familii  din satele aparținătoare, care au celebrat  între 50 și 71 ani de căsătorie.

Când am ajuns la Barcani, în poiana Lughet- locul în care a avut loc evenimentul- cuplurile sărbătorite au început să vână rând pe rând însoțite de membri ai  famililiilor lor- copii, nepoți, strănepoți. Cu mersul mai domol sau încă plin de forță, ajutați de câte un toiag sau sprijinindu-se unul de altul, „actorilor” principali ai zilei de duminică li se  putea citi emoția și bucuria pe chipurile brăzdate de vreme.

În zi de mare sărbătoare creștină, toți cei prezenți au ascultat, cu evlavie, slujba religioasă  oficiată  de preoții parohi ai comunei Barcani.

…Să le sărutăm mâinile și să le spunem: VĂ IUBIM ȘI VĂ PREȚUIM PENTRU TOT CE AȚI FĂCUT PENTRU NOI!!!

Îmbrăcată în costum popular specific zonei și invadată de  emoția participării la un eveniment de o asemenea importanță, prezentatoarea evenimentului s-a adresat mulțimii, zicând:

„Spuneam că este un început de drum nu doar pentru că ne aflăm la prima ediție a ceea ce ne dorim să devină tradiție pentru comuna noastră  – vorbim aici despre cinstirea celor care au reușit să împlinească un număr frumos de ani de căsnicie, adică, așa cum se spune în popor NUNTA DE AUR – ci și pentru că am traversat un post lung urmat de Învierea Domnului, Paștele, sărbătoarea sărbătorilor, motiv de bucurie, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea.

Dacă cineva dintre dumneavoastră se îndoiește că ceea ce astăzi este la început de drum nu poate deveni tradiție, vă invităm să vă aduceți aminte că în ultima duminică a lunii august din acest an avem de sărbătorit cea de a 8-a ediție a Zilelor bărcănenilor – iată numai 2 ani și implinim un deceniu – deci fiți încrezători și credeți! Credeți într-o mână de oameni care pun suflet și pricepere pentru a realiza încă o sărbătoare de succes care să vă facă mai mândri că sunteți locuitori ai acestei comune.

Dacă o să aveți curiozitatea de a vă uita în Dicționarul Explicativ al Limbii române, la cuvântul SENIOR veți întâlni peste 10 explicații diferite – noi am reținut pentru dumneavoastră că acest cuvânt provine de limba latină și desemnează o persoană care are o vârstă mai înaintată, este nobil și stăpân, persoana cea mai vârstnică dintr-o colectivitate.

De ce ne-a interesat acest cuvânt?  Pentru că cineva cu suflet mare s-a gândit într-o zi să le propună altor oameni cu suflet mare să dedice această zi unor oameni care sunt printre noi. Au ridicat cu mâinile lor pline de bătături comunitatea, ne-au făcut posibil astăzi viitorul, ne-au dat cu alte cuvinte cheile casei, iar noi se cuvine să îi mai invităm din când în când pe la noi, să îi punem la masă, să le sărutăm mâinile și să le spunem: VĂ IUBIM ȘI VĂ PREȚUIM PENTRU TOT CE AȚI FĂCUT PENTRU NOI!!!

Ați ghicit: vorbim despre seniorii noștri, care ne împodobesc azi viețile cu o cunună de ani, ani trudiți, ani petrecuți în lipsuri și îndestulare, petrecuți la bine și la greu mereu împreună, mereu model pentru salba de nestemate pe care o poartă la gât  – copiii lor – mereu gata să ne dea un sfat, mereu iubitori.

Nu e puțin lucru să rămâi așa după o viață de om, pentru că suntem convinși că pe orcine ai întreba dintre cei care azi au împlinit 50 sau poate mai mulți ani de căsnicie: cum a fost posibil? vă vor răspunde aproape implacabil – „ne-am iubit și ne-am respectat, aș minți să spun că a fost doar ușor, peste clipele grele am trecut însă mai ușor în doi, dacă aș mai fi tânăr o dată, aș lua-o de la căpat, cu siguranță.”

 

„ Astăzi se scrie o filă de istorie a acestei localități, ce aș dori din toată inima să dăinuie în timp…”

În discursul său de început de sărbătoare, primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin a spus, printre altele:

„ Astăzi se scrie o filă de istorie a acestei localități, ce aș dori din toată inima să dăinuie în timp; Duminica Tomii să fie ziua în care ne sărbătorim vârstnicii acestei localități. Încă de la început vreau să vă spun că noi am discutat din anul 2014 această idee, iar  anul trecut, în ședință de consiliu local s-a hotărât ca an de an, în Duminica Tomii, să organizăm această sărbătoare a Nunții de aur. Astăzi, văzându-vă aici în așa număr mare, inima mi s-a umplut de bucurie.(…) Ieri,(când a plouat toată ziua- n. red.), Îl rugam pe Dumnezeu să putem ține această sărbătoare aici,  și iată că Dumnezeu s-a întors cu fața la Dumneavoastră, la cei care ați trudit 50-55-60 și unii chiar 71 de ani împreună.  Doresc ca ziua de astăzi  să fie o întâlnire a Dumneavoastră,  că poate nu v-ați văzut unii cu alții de zeci de ani de zile,  să vă spuneți cuvinte frumoase și să povestiți prin ce ați trecut în ultima vreme. Acesta este cel mai important lucru,  că vă întâlniți astăzi aici.(…)  Din parte mea, a Consiliului local, a salariaților primăriei și a tuturor tinerilor din comuna Barcani, celor vârstnici care sunteți astăzi aici vă dorim sănătate din tot sufletul, și suntem foarte bucuroși că suntem împreună. Dumnezeu să vă călăuzească multe zile de azi încolo!”

Emoții pentru sărbătoriți

Înainte de a acorda dipomele celor ce au sărbătorit peste 50 de ani de căsnicie, primarul Gheorghe Marin  a oferit câte  o cupă, o diplomă și un premiu  celui mai vârstnic sărbătorit, Solomon Ioan,  care are 98 de ani, precum și  familiei Marton Iosif (96 de ani) și Marton Zenovia ( 93 de ani) care în luna septembrie a.c.  vor sărbători  71 de ani de căsnicie.

Deși, inițial am avut informația că duminică, 8 mai 2016 vor fi sărbătorite 64 de cupuri din comuna Barcani care aniversează în acest an 50 de ani de căsnicie sau mult mai mult de atât, din lista pe care am solicitat-o și am primit-o de la autoritățile locale reiese că nu mai puțin de 79 de cupluri de bărcăneni au fost alături unul de altul, la bine și la greu, între 50 și 71 de ani.

Strigați „ la catalog” de primarul Gheorghe Marin, sărbătoriții- unii dintre ei cu lacrimi în ochi- au fost felicitați și au primit câte o diplomă și un premiu din partea Consiliului Local Barcani.

Toți cei a căror nume este trecut  mai jos merită felicitările noastre și urarea de „LA MULȚI ANI cu sănătate și bucurii!”:

MARTON Iosif și Zenovia (71 ani de căsnicie), BANCIU Constantin și Garofina (63 ani), STROIE Vasile și Ana (62 ani), RADU Iosif și Viorica (61 ani), BOROȘ Constantin și Elena (60 ani), PURECEL Ioan și Viorica (60 ani), FILIP Gheorghe și Susana (60 ani), MARIN Gheorghe și Maria (60 ani), OLARIU Ioan și Maria (60 ani), SUCIU Gheorghe și Maria (60 ani), GIUGLEA Iosif și Irina (59 ani), BORICEANU Gheorghe și Lucreția (58 ani), ZĂRNESCU Ioan și Viorica (58 ani), CRISTEA Ioan și Susana (58 ani), MITROFAN Aurel și Victoria (57 ani), MITROFAN Vasile și Elena (57 ani), STROE Vasile și Maria (56 ai), SPOREA Valeriu și Viorica (56 ani), BANIȚĂ Marcel și Victoria (56 ani), CIOMA Ștefan și Lucreția (56 ani), STROIE Iosif și Ana (56 ani), SIMA Ioan și Dominica (56 ani), MARIN Ioan și Valeria (55 ani), TERZEA Constantin și Octavia (55 ani), LAZĂR Nicolae și Maria (55 ani), PURECEL Viorel și Anastasia (55 ani), BORICEANU Ioan și Maria (55 ani), SOLOMON Gheorghe și Margareta (55 ani), DRAGOMIR Gheorghe și Margareta (54 ani), GABOR Iosif și Margareta (54 ani), BRAN Alexandru și Ana (54 ani), DOGARU Nicolae și Ana (54 ani), TOHĂNEANU Gheorghe și Ana (54 ani), BULARCA Ioan și Susana (54 ani), SIMA Iosif și Ana (54 ani), LĂUTARU Ioan și Dorina ( 53 ani), OLARIU Spiridon și Maria ( 53 ani), ȘERBAN Sofron și Irina (53 ani), MUSCALU Ștefan și Valeria (53 ani), STELEA Ioan și Maria (53 ani), ȘERBAN Sofron și Valeria ( 53 ani), ZĂRNESCU Aurel și Aurelia (53 ani), TUPEA Vasile și Maria ( 53 ani), CALCEA Romul și Aurelia (52 ani),  PASTOR Ioan și Susana (52 ani), OLESCU Ioan și Susana (52 ani), BULARCA Gheorghe și Lucreția (52 ani), BANIȚĂ Gheorghe și Rozalia Susana (52 ani), MUSCALU Emilian și Viorica (52 ani), BORICEANU Gheorghe și Lucreția (52 ani), BANIȚĂ Gheorghe și Susana (52 ani), BACIU Gheorghe și Eleonora (51 ani), SIMA Ioan și Aurelia (51 ani) ,HOMOROZEANU Vasile și Ileana (51 ani), BOCÂRNEA Neculae și Ana ( 51 ani), FILIP Ioan și Viorica (51 ani), RADU Miron și Elena (51 ani), MOCANU Constantin și Elena (51 ani), SOLOMON Ioan și Aurelia (51 ani), MARIN Gheorghe și Elena (51 ani),TERZEA I.D.Nicolae și Maria (60 ani), MARIȘI Ioan și Maria (50 ani), MOCANU Gheorghe și Maria (50 ani), PODAR Ioan și Maria (50 ani), SIMA Vasile și Susana ( 50 ani), OLA Dumitru și Ana (54 ani), STROE Constantin și Valeria (56 ani), CALCEA Gheorghe și Maria ( 62 ani), MARIȘ Gheorghe și Maria (60 ani), BORICEANU Gheorghe și Livia (59 ani), DOBOLI Iosif și Maria (56 ani), BOCÎRNEA Iosif și Maria (56 ani), LAZĂR Gheorghe și Maria (56 ani), ZĂRNESCU Ioan și Margareta (57 ani),  MARIN Nicolae și Elena (55 ani), ȘERBAN Ioan și Ana ( 58 ani), BRAN Emilian și Viorica ( 50 ani), ARNĂUT Alexe și Floarea  (50 ani), BORICEANU Gheorge și Maria  ( 50 ani).

Din păcate, la momentul la care a avut loc ceremonia, una dintre cele care ar fi trebuit să se bucure de acest frumos eveniment, tanti Lucreția, trecuse la cele veșnice, toți cei prezenți ținând un moment de reculegere în memoria sa.

 

 

Cu bune și cu rele, am mers înainte

Odată ceremonia încheiată, am stat de vorbă cu o parte dintre sărbătoriți. Indiferent că s-au numit  Marton Iosif, Radu Iosif și Viorica, Radu Miron și Elena, aceștia ne-au spus același lucru despre căsnicia lor care a durat 71 de ani ( familia Marton) sau 51 de ani (Radu Miron și Elena): „Au fost ani cu bune și cu rele, cum a vrut bunul Dumnezeu, dar am mers înainte.”

La rândul său, cel mai vârstnic dintre bărcăneni, Solomon Ioan,  ne-a spus: „Interesantă sărbătoare  și pentru cei tineri, dar mai ales pentru noi cei în vârstă.  O mulțumire pentru reprezentanții  Primăriei și a locuitorior că au participat aici cu toții.”

Unde-i nuntă… e și distracție

Și, după cum a spus prezentatoarea, „ pentru că se cuvenea să serbăm cum se cuvine acest eveniment și pe dragii noștri vârstnici, i-am chemat pe cei mai tineri dintre noi care și-au dat toată silința să realizeze un program artistic pentru dumneavoastră, astfel încât să spuneți și celor care „din binecuvantate pricini nu s-au întamplat a fi astăzi alături de noi”: a fost DE EXCEPȚIE!

Iar programul artistic a durat câteva ore bune și a fost susținut de Ansamblul „ Brâulețul” al Căminului Cultural din Sita Buzăului, interpretul de muzică populară  Florin Filip, Grupul „ Pădurenii” din Barcani, însoțiți de taraful Casei de Cultură a orașului Întorsura Buzăului, Ansamblul „Cununa Carpaților” din Întorsura Buzăului,  maestrul Mircea Bogdan,  însoțit de taraful pe care îl conduce  dar și  Ansamblul folcloric condus de Mircea Bogdan.

„ Iubească- vă Dumnezeu!”

Surpriza NUNȚII DE AUR de la Barcani a reprezentat-o prezența la acest minunat eveniment a inegalabilei Sava Negrean Brudașcu, care a încântat publicul cu cântecele sale, dar și a altor vechi și dragi prieteni, membrii trupei Nemuritorii.

Cea care știe cel mai bine să trezească în sufletele noastre mândria de a fi români, Sava Negrean Brudascu, ne-a spus cu emoție: „ În primul rând vreau să-i salut pe toți oamenii din aceste părți ale României, care îmi sunt atât de dragi, și să le spun din tot sufletul meu „ Hristos  a înviat!”, și să adaug: „ Iubească- vă Dumnezeu!”. Vin cu toată dragostea mea de fiecare dată aici,  pentru că iubesc oamenii, și se pare că și eu sunt iubită,  și este cel mai mare lucru pe lumea asta să fii iubit de semenii tăi.(…) La întrebarea dvs ce a însemnat pentru mine acest eveniment: Să știți că mi-au dat lacrimile când de sus, din camera unde mă pregăteam pentru a intra în spectacol, am văzut cât de cât desfășurarea evenimentului. E impresionant! Toate cuvintele sunt sărace să vă pot mărturisi ce am simțit. Am zis: Bun ești Doamne  să dăruiești oamenilor aceste daruri- că 50, 60 și chiar 70 de ani să fii alături de un om pe care ți l-a dăruit Dumnezeu, e un mare dar.  La tot ce a făcut domnul primar  pentru acești oameni, ar fi trebuit să adauge un singur lucru: toți tinerii din ziua de astăzi să ia aminte și să înțeleagă că aceasta este adevărata viață! Adevărata viață este când ești legat în fața bunului Dumnezeu, nu așa cum spun tinerii printr-o simplă hârtie, care și asta are rostul ei.  Importanță are faptul că te legi în fața bunului Dumnezeu,  atunci  este sănătate, este noroc, este reușită când un bărbat și o femeie fac  acest lucru. Acești oameni au demonstrat că merită  sărbătoriți și trebuie să fie urmați în exemplul lor. Le doresc din suflet să aibă parte de sănătate și de o viață frumoasă și de aici înainte.”

Închei acest material cu un paragraf din finalul prezentării evenimentului de la Barcani:  „Nicolae Iorga spunea: „istoria românilor din Ardeal trebuie cunoscută sat cu sat, cu preoții și bătrânii lui, ca să se vadă că am fost,și cum am fost”. Astăzi s-a scris la Barcani o pagină din această istorie. Astăzi s-a pus piatra de hotar asupra cinstei și prețuirii pe care noi o aducem oamenilor în vârstă și familiei. Astăzi, inimi de aur au trăit „NUNTA DE AUR”- Barcani 8 mai 2016. Mergeți în pace la casele dumneavoastră și spuneți lumii întregi că suntem, și cum suntem – DE AUR!”

Maria Graur

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail