Astăzi , 22 februarie , în calendarul ortodox se pomenește Aflarea moaștelor sfinților mucenici din Evghenia.

În timpul păgânilor împăraţi ai Romei fiind multe prigoniri asupra creştinilor şi nenumăraţi mărturisitori ai numelui lui Iisus Hristos făcându-se mucenici cu diferite morţi, iar trupurile lor cele sfinte lăsându-le neîngropate, spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor, se luau în taină de către credincioşi şi se îngropau cu cinste în locuri ascunse, prin case sau prin grădini. În acest fel şi în locaşurile Evgheniei au fost îngropate mulţime de moaşte ale sfinţilor mucenici care au pătimit pentru Hristos şi au rămas neştiute mulţi ani. Încetând păgânătatea elinească şi tiranii cu sunet pierind, iar împăraţii creştini luând cârmuirea, s-a luminat toată lumea cu lumina dreptei credinţe şi Biserica lui Hristos era în linişte adâncă. Atunci şi sfintele moaşte ale mucenicilor din Evghenia au fost scoase din pământ ca nişte făclii de sub obroc, prin dumnezeiasca descoperire, adică cu minune.

În acel loc unde au fost îngropate a început a se da bolnavilor diferite tămăduiri, aşa voind Dumnezeu, ca să fie robii lui arătaţi şi cinstiţi. Atunci a mers acolo arhiereul, cu clerul bisericesc şi, săpând în acel loc, au aflat multe moaşte ale sfinţilor mucenici, ale căror nume le ştie numai Dumnezeu, Cel ce i-a scris pe ei în cartea vieţii, sus în cer. Aceste sfinte moaşte erau întregi şi nestricate, încât s-a împlinit cu dânşii Sfânta Scriptură: „Păzi-vă Domnul toate oasele lor şi niciunul dintr-însele nu se va zdrobi”. Încă şi bună mireasmă ieşea din ele, şi făceau minuni, toate neputinţele tămăduind şi duhurile cele rele şi viclene din oameni gonind. Apoi s-au dus cu slavă în biserică, cu sobor mare de popor credincios, cu psalmi şi cu cântări. După acestea s-a descoperit unui cleric, cu numele Nicolae, care era bărbat îmbunătăţit, că între multele moaştele muceniceşti ce s-au aflat în Evghenia, sunt şi moaştele Sfântului Andronic, unul din cei 70 de apostoli, şi ale Iuniei, ajutătoarea lui, pe care îi pomeneşte Sfântul Apostol Pavel în epistola către romani, zicând: „Închinaţi-vă lui Andronic şi Iuniei, rudeniile mele, şi împreună robiţilor mei, care sunt vestiţi între apostoli”.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail