Arthur Cristian Rusznak este din Sfântu Gheorghe și în prezent studiază la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. Spune că de mic și-a dorit să devină pictor sau scriitor. În cele din urmă, a ales să se dedice artelor plastice. Își dorește ca picturile sale să bucure cât mai mulți ochi, cât mai multe suflete. . .

Încă din copilărie și-a descoperit pasiunea pentru pictură, o pasiune care în familia sa are rădăcini solide.

„Încă de când eram copil voiam să devin pictor şi scriitor. Partea cu pictura mi-a ieşit. Cealaltă nu. Pot să spun că pasiunea pentru pictură este din familie, având în vedere că fratele bunicului este Péter Jecza, sculptor cunoscut, şi că şi părinţii mei se ocupă cu meşteşugurile, deci înclinaţia pentru frumos s-a preluat.” – spune Arthur Rusznak.

A pus pensula în mână de mic și a început să se joace cu culorile. Părinții l-au încurajat și când a venit momentul să îl înscrie la școală, l-au înscris la Liceul de Arte „Plugor Sandor” din municipiu.

„De când eram foarte mic mă tot jucam cu culorile, desenam chipuri, apoi am început să  desenez non-figurativ” (…) –şi am continuat cu desenatul, cu pictatul şi am avut un foarte mare noroc că în anul  în care m-am înscris în clasa I la Liceul de Arte din Sfântu Gheorghe, se făcea şi prima grupă de arte plastice pentru clasele primare. Deci, am început studiile la Liceul de Arte <<Plugor Sandor>> din Sfântu Gheorghe, în clasa I şi am continuat până în clasa a XII-a, pentru că ştiam că vreau să devin pictor.” – spune Arthur. După absolvirea studiilor liceale a ales să urmeze cursurile Facultății de Arte şi Design din Timişoara. Spune că a vrut să fie mai departe de casă, pentru a lua contact cu un mediu nou, cu oameni noi, și că nu regretă deloc decizia pe care a luat-o.

„Am ales Timişoara pentru că am zis că vreau să văd oameni noi… nu am vrut să aleg un centru universitar pe care îl aleg majoritatea celor de aici. În plus, mai am acolo un prieten şi nişte rude, cu care mă văd foarte rar. Nu regret deloc decizia de a studia acolo. M-am adaptat foarte ușor! Și la Liceu, ca și la facultate, aveam ore de specialitate dimineaţa. Diferenţa este că, fiind în facultate, materiile sunt doar cele legate de pictură, studiez doar ceea ce mă interesează.” – spune Arthur.

Întrebat ce reprezintă pentru el pictura, Arthur a răspuns fără să stea pe gânduri: „Fericire!”

„Pictura este deja pentru mine un mod de viață…mă trezesc dimineață și mă duc la atelier și stau acolo până seara…nu sunt singur acolo, ceea ce e foarte bine, dar și dacă sunt singur, îmi place să stau toată ziua. ”- afirmă Arthur. Spune că durata realizării unei lucrări variază în funcție de temă, de dimensiuni, de stil, dar chiar și de starea de spirit:

„Pot finaliza o lucrare în aproximativ …trei zile, cu tot cu schiță și cercetare, însă nu mereu îmi ia atât. Și starea de spirit contează foarte mult… dacă am  o zi proastă, nu îmi iese lucrarea (…), iar dacă sunt fericit, totul iese foarte bine, iar mie îmi place să pictez colorat!” – spune Arthur.

Afirmă că îi place ceea ce face și că își dorește să evolueze în continuu: „Fac ceea ce–mi place…și cred că ceea ce fac e frumos… Și îmi place că evoluez…cu fiecare lucrare cred că devin mai bun. Spre exemplu, sunt foarte mândru de ultima lucrare pe care am făcut-o în semestrul acesta. Trebuia să reproducem o lucrare foarte cunoscută, dar în stilul altor artiști și totuși să ne punem și noi amprenta acolo. Am fost nevoit să reproduc lucrările a doi artiști mai controversați, lucrări care sunt mai mult de fotografie și pe care eu a trebuit să le transpun în pictură (…)”. – mai spune Arthur. Când nu are o temă prestabilită, spune că îi place să studieze, să își îmbunătățească tehnicile.

„Înainte de a învăța să scriu, spuneam povești prin desen”

Uneori, își dedică timpul liber și realizării unor obiecte din fetru – covoare, ghiozdane, poșete, portofele, huse de lampă. Nu și-a abandonat nici pasiunea pentru literatură și visul de a deveni scriitor, ci doar le-a pus pe un plan mai îndepărtat.

„Înainte de a învăța să scriu, desenam, făceam  benzi desenate, deci spuneam povești prin desen, însă după ce am învățat să scriu, am încercat să scriu poezii, dar nu mi-au plăcut, apoi am încercat să scriu proză. Am capitole începute. Mi-am dorit să scriu un roman polițist! Totodată, mi-am mai dedicat timpul și studierii limbii japoneze. În anii de liceu am luat cursuri de japoneză, aici în Sfântu Gheorghe, iar ulterior am mai învățat această limbă singur. În momentul de față, pot să spun că nivelul meu de cunoștințe de japoneză sunt între N5 și N4, ceea ce la standarde europene ar însemna un fel de A2.” – spune Arthur.

În această perioadă, preferă, însă să își dedice aproape tot timpul său artelor plastice, picturii, pentru că spune că își dorește să ajungă cât mai sus.

Are mai multe modele în acest domeniu: „Am mai mulţi  artişti care pot să zic că mă inspiră, nu neapărat prin lucrările lor, ci prin ceea ce au făcut în viaţa lor: Vermeer, Dali, Haring si Basquiat.”- afirmă Arthur.

Consideră că în momentul de față, România nu este foarte ofertantă pentru un tânăr pictor.

„Din păcate, România nu prea e ofertantă pentru un tânăr pictor…ar putea fi, doar dacă te învârți în cercul care trebuie. Nu aș vrea să fiu foarte dur, dar cred că oamenii ar trebui să aibă o altă percepție asupra artei. Foarte puțini  cred că mai investesc astăzi în artă, în achiziția unui tablou.” – spune tânărul.

Planuri de viitor…

În ceea ce privește planurile sale de viitor, Arthur  spune că în următorii ani se vede călătorind și studiind în străinătate. „Mi-aș dori să continui studiile de masterat în Anglia, pentru că acolo consider că este o deschidere mult mai mare și îmi doresc să am o carieră în domeniul artei. În plus, în următorii ani mă văd peste tot, mă văd călătorind, deoarece consider că e bine să vezi cât mai multe, că prin călătorii te poți dezvolta.” – consideră Arthur.

Acesta a dorit să le transmită un mesaj tinerilor care ar dori să studieze pictura și să își clădească o carieră în acest domeniu: „Să aibă încredere în ei și să nu rămână ancorați în istoria artei. Este importantă istoria artei, trebuie să o cunoști, dar trebuie să fii la curent și cu ceea ce se întâmplă în acest domeniu, astăzi, să fii deschis! În plus, cei care ar dori să aleagă pictura trebuie să știe că este nevoie de foarte multă muncă și că este bine dacă au și talent.” –spune Arthur.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail