. . Foto: Mesagerul de CoavsnaSportivii Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe participă, în acest sfârșit de săptămână, la o serie de competiții importante.

Potrivit directorului George Carcadia, sportiva Bobocea Claudia va participa la un Grand Prix internațional care se va desfășura la Luxemburg, cu probele 800 metri și 1500 metri, și tot pe data de 30 ianuarie (a.c.),  atletul Ganciu Iulian va participa la un Grand Prix internațional organizat la Viena, cu proba 800 metri.

Sâmbătă și duminică (30-31 ianuarie a.c.), la București, se va desfășura etapa I a Grand Prix-ului Campionatului Național de atletism, la care vor participa atletele Tănăsie Adelina cu probele de alergare 400 metri și 800 metri și atletul Trofin Cosmin la probele 800 metri și 1500 metri.

Tot în acest sfârșit de săptămână începe returul Campionatului Național de Handbal – juniori 3, iar CSM Sfântu Gheorghe, care este clasată pe locul I, va primi sportivii Clubului Sportiv Școlar (CSS) Ploiești la Sala Sporturilor ”Szabo Kati”, unde sunt așteptați și iubitorii Handbalului, începând cu ora 12:00.

În perioada 29 – 30 ianuarie (a.c.) la Craiova se joacă finala Campionatului Național de Seniori la lupte libere – feminin și masculin. Potrivit directorului George Carcadia, din partea CSM Sfântu Gheorghe, la feminin vor participa luptătoarele: Mădălina Linguraru la categoria 48 kg; Incze Kriszta la categoria 63 kg; Popescu Adina – categoria 69 kg și Andrei Roxana la categoria 58 kg. La masculin, CSM va avea 4 reprezentanți, la Campionatul Național de seniori care se va juca la Craiova, vor participa luptătorii: Pall Tibor – 57 kg; Feher Csongor – 70 kg; Lucacs Lucian – 74 kg și Vitalyos Alpar -97 kg.

„În discuțiile pe care le-am purtat cu antrenorul am spus că sperăm să aducem măcar două titluri naționale la Sfântu Gheorghe. Le doresc mult succes sportivilor și antrenorilor!” – a spus directorul CSM, George Carcadia.

Totodată, acesta a ținut să precizeze faptul că luni, 1 februarie (a.c.), începând cu orele 18:30, iubitorii sportului și cetățenii interesați ai orașului sunt așteptați să asiste la reaprinderea luminii din baza sportivă a orașului.

Ioana Ardeleanu

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail