. . Se apropie cu paşi repezi sărbătorile de iarnă. Odată cu Moş Nicolae s-a dat startul pregătirilor pentru Crăciun, semnificând Naşterea Domnului, ca apoi să trecem prin Anul Nou, Bobotează şi prin alte sărbători mai mici până când ajungem la cea mai importantă sărbătoare religioasă creştină, Paştele sau Noaptea Învierii. De fapt, această călătorie semnifică o trecere prin viaţă şi moarte, un ciclu care se încheie cu victoria vieţii asupra morţii, prin înviere.
Departe de noi gândul de a deturna atenţia cititorilor de la credinţele străbune, ci doar de a privi lucrurile dintr-un alt punct de vedere decât cel obişnuit.
Noul dicţionar universal al limbii române, ediţia a doua din 2007, explică sintagma „punct de vedere” astfel: „aspectul sub care cineva priveşte o problemă; mod de a gândi, de a concepe ceva”. Şi se mai spune în popor: „Câţi oameni, atâtea păreri”, aceasta însemnând că nu toţi oamenii privesc lucrurile în acelaşi fel. Pentru a fi mai explicativi, să apelăm la un banc. Cică la o expoziţie de pictură vizitatorii treceau, ca de obicei, de la un tablou la altul admirându-l sau încercând să înţeleagă semnificaţia exponatului. Însă în faţa unui tablou rămâneau cu toţii surprinşi, neînţelegând ce reprezintă acesta. Era, de fapt, o ramă cu o pânză albă, goală, iar dedesubt scria: „Turmă de oi păscând” sau ceva de genul acesta. Pentru a nu fi categorisiţi drept „necunoscători în artă”, admiratorii ezitau să-i pună artistului întrebări despre semnificaţia tabloului. Cu toate acestea, unul mai curios şi mai îndrăzneţ îi pune întrebările potrivite: „Domnule artist, dacă acest tablou reprezintă o turmă de oi păscând, atunci unde este iarba?” – la care artistul îi răspunde mucalit: „Au mâncat-o oile”. Dar cum vizitatorul nu era încă dumirit, îl întreabă în continuare: „Bine, bine, dar unde sunt oile?” Pictorul îi răspunde pe acelaşi ton: „Nemaigăsind iarbă, oile au plecat”. Iată, aşadar, ce înseamnă puncte de vedere diferite, când fiecare vede lucrurile altfel! De ce atunci credinţele religioase ori ideile filozofice ar face excepţie?! Doar pentru că aşa le ştim noi? Puneţi creştinismul şi islamul la un loc şi vor sta ca uleiul şi oţetul într-o sticlă, cum ar spune unii, adică vor fi împreună, dar nu se vor amesteca, pentru că punctele lor de vedere sunt diferite, aşa cum de altfel ne dovedeşte şi realitatea faptică din zilele noastre. În fond, de ce Biserica creştină nu este unificată, de ce există atâtea ramuri şi atâtea divergenţe de păreri între ele? Tocmai pentru că unul şi acelaşi lucru poate fi privit din mai multe unghiuri sau puncte de vedere şi interpretat de către fiecare privitor în funcţie de ce crede el că este adevărat, astfel că o anumită realitate pentru unii poate fi struţ, iar pentru alţii cămilă.
În acest context, al modului mai mult sau mai puţin diferit în care oamenii privesc viaţa, moartea şi învierea, abordarea subiectului comentariului nostru poate îi va intriga pe unii cititori, dar pe alţii îi va face să gândească mai profund asupra existenţei fiinţei umane pe pământ, şi în general asupra misterului vieţii. Subiectul fiind foarte larg şi complex nu poate fi tratat decât tangenţial, doar pentru a avea o idee despre el. Noi vom privi lucrurile, nu în mod tradiţional, ci din punct de vedere cosmologic, pornind de la Nr. 2-2015 al revistei KOSMOS, editată de Institutul Martinus din Copenhaga, în care găsim publicată opinia, respectiv punctual de vedere al filozofului danez Martinus, în materialul „Prin moarte”, referitor la trecerea prin purgatoriu, temă tratată în mod literar şi de către Dante Alighieri (1265-1321, considerat „poet şi filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu” – Wikipedia) în a sa vestită „Divina Comedie”.
Atragem atenţia de la început că punctul de vedere al lui Martinus este unul filozofic, nu religios; el tratează fenomenul religios explicându-l din altă perspectivă decât cea obişnuită şi deci este firesc ca mulţi să-l conteste, însă această atitudine este normală din moment ce există libertatea de gândire şi de alegere a opţiunilor.
Deoarece materialul este prea vast, vom încerca să redăm în rezumat şi traducere doar câteva dintre textele lui Martinus referitoare la simbolul Nr. 96: „Prin moarte 3. Evoluţiile polare şi sferele spirituale”, în care el explică legătura dintre lumea fizică şi cea spirituală, arătând totodată procesul de transformare de la omul primitiv la omul spiritual.
În câteva dintre prelegerile sale, Martinus schiţează tipologia umană. În opinia lui, există şapte tipuri umane de bază: omul-animal, omul natural, omul religios, materialistul, geniul, omul psihic şi omul adevărat, în starea perfectă, „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Autorul descrie aceste tipuri umane, cu trăsăturile şi înclinaţiile lor caracteristice, precum şi „trecerea prin purgatoriu” în înaintarea lor pe scara evoluţiei. Referindu-se la simbolul nr.96, el spune: „Simbolul arată şapte stadii diferite, pe care omul le trece pe drumul evoluţiei sale.” Pentru ilustrare, autorul alege analiza a cinci personaje biblice: cei doi tâlhari răstigniţi odată cu Iisus, Mântuitorul, apostolii Iuda şi Ioan, descriind ceea ce se întâmplă după “moartea” acestora şi trecerea lor prin purgatoriu. Nu vom insista asupra respectivelor detalii, ci doar a fenomenului morţii.
Explicaţia din dicţionar a cuvântului „purgatoriu” este: „(în religia catolică) locul unde sufletele drept-credincioşilor ispăşesc păcatele de care nu s-au căit îndeajuns în viaţa pământească, înainte de a intra în paradis”, iar prin analogie: „loc, timp, stare (tranzitorie) de suferinţă, de încercări”.
Vom reda mai jos, în traducere, paragrafele introductive 1-3 (din 13) din textul “Prin purgatoriu şi paradis – I” de Martinus, cuprins în revista KOSMOS:
„1. Adevărata fiinţă din spatele organismului fizic este o fiinţă spirituală
După cum se ştie, mortea constă în faptul că organismul fizic se desparte de fiinţa psihică şi de eul său de care era legat. Pentru că numai organismul fizic este cel văzut prin simţurile fizice, în timp ce partea psihică nu este accesibilă pentru simţurile menţionate, nu este chiar atât de ciudat că ceea ce putem noi vedea fizic intră în descompunere, devine cadavru şi se dizolvă. Şi atunci omul, într-un anumit stadiu, devine victima unei superstiţii, că respectiva fiinţă este moartă, distrusă sau a încetat pe deplin să existe. Dar, de fapt, acest lucru este valabil numai pentru o fiinţă încă nepregătită din punct de vedere mental. Fiinţa cu adevărat gânditoare, desigur, a înţeles încă demult că ceea ce există în afară de organismul fizic a fiinţei n-a fost niciodată văzut în mod direct şi de aceea este de înţeles că nu poate fi văzut nici când ceea ce în mod obişnuit este vizibil la fiinţă se desparte de acest lucru. Adevărata fiinţă, fără îndoială, este aşa-numita fiinţă spirituală, ceea ce înseamnă o fiinţă care apare într-o construcţie psihică sau organism, care poate fi simbolizat cu ajutorul unor lungimi de undă radio sau ceva asemnător. Aşadar, această structură poate foarte bine exista într-o structură legată, chiar dacă ea există în materie de formă radiantă.
2. Schimbul de gânduri între sferele fizică şi psihică
Datorită acestei structuri psihice sau corpului nostru spiritual, noi deci supravieţuim morţii, care nu este cu adevărat o moarte, ci doar o despărţire de corpul fizic. Deoarece corpul fizic este numai un instrument pentru conştiinţă şi nu este conştiinţa însăşi, noi nu pierdem această conştiinţă, chiar dacă pierdem corpul fizic. Deci noi putem gândi şi experimenta în continuare, putem în continuare călători împrejur şi constata experienţe şi fapte, dar noi nu mai putem în modul obişnuit să le realizăm în materie fizică. Noi le putem realiza doar în întâmplări spirituale, ceea ce înseamnă gânduri, idei şi imagini. Dacă ele trebuie să se transforme în conştiinţă diurnă fizică în stare de veghe, aceasta se poate întâmpla numai ca transmitere de gând sau viziune. Modul indirect pe care cineva este obligat să-l folosească în sfera fizică, de exemplu prin vorbire sau scriere, nu există în sfera spirituală.
Deoarece oamenii fizici nu pot folosi transmiterea directă a gândurilor de la un individ la altul în starea lor fizică neadormită, această formă de transmitere a gândurilor poate avea loc numai când individul nu este treaz, nu se află într-o stare de conştiinţă diurnă din punct de vedere fizic. El poate primi astfel de imagini sau gânduri transmise numai când doarme. Când corpul fizic doarme, din această cauză fiinţa se află într-un interschimb psihic direct de gânduri cu fiinţe din sfera psihică, la fel cum el aici, de asemenea, într-un mod corespunzător simte direct realitatea în forma ei psihică – nu în cea fizică. Noi putem foarte bine visa şi trăi o călătorie în jurul lumii, chiar dacă zacem nemişcaţi în patul nostru.
3. Norii şi lumina soarelui din sfera psihică
Dar la fel cum lumea fizică are norii săi, care întunecă lumina soarelui, şi lumea spirituală are norii săi, care mai mult sau mai puţin întunecă sursa de lumină spirituală. Aceşti nori sunt nerespectări ale legii vieţii sau ale legii iubirii, făcute de către fiinţa vie. Lamentaţia, războiul şi lacrimile care se întâmplă aici creează în sfera spirituală întunecarea vieţii. În acelaşi mod, respectarea perfectă a legilor realizată de fiinţele vii, bineînţeles, creează o atmosferă corespunzătoare de bucurie şi fericire în sfera psihică, ceea ce înseamnă cea mai clară lumină solară mentală, vara psihică ce radiază, luminează şi străluceşte sau o mirifică strălucire de Rusalii asupra vieţii.
Cu aceste fapte ca punct de pornire este posibil să oferim fiinţelor fizice mature o mică perspectivă asupra acelei lumi în care ele trăiesc realitatea, dar pe care ele o simt doar într-o manieră fizică, care din nou este acelaşi lucru cu o trăire indirectă a vieţii. Dincolo de lumea fizică, dincolo de existenţa fizică, deci există o total altă formă de trăire a vieţii”.
Dacă vreun cititor mi-ar cere opinia, i-aş spune că nu pot accepta în totalitate teoria lui Martinus, dar nici că în cele spuse de el nu există un adevăr. Şi pentru ca această prezentare, care are scopul de a ne determina să gândim mai profund asupra existenţei noastre, să fie încheiată cu o concluzie, vom alege ultimul paragraf (nr. 16) din articolul „Prin purgatoriu şi paradis – 2” de Martinus:
„16. Nimeni nu poate face ceva nedrept, nimeni nu poate suferi nedrept
Atât de minunată este viaţa, încât fiecare va primi paradisul său. Infernul etern şi veşnica pieire sunt doar nişte fantezii întunecate ale fiinţelor fizice. Acest lucru este valabil şi despre credinţa într-o moarte adevărată şi dispariţie. Nimeni nu poate ucide, nimeni nu poate face un lucru nedrept şi nimeni nu poate suferi pe nedrept. Fiecare câştigare de experienţă stă în propriile noastre mâini. La această identitate, de copii divini, deci este legat un privilegiu, că fiecare experienţă a noastră, forma şi amploarea ei, culoarea şi lumina ei stau pe deplin în mâinile noastre. Existenţa devine exact răul sau binele, lumina sau întunericul aşa cum înşine suntem capabili a le forma să fie. Noi suntem una cu Dumnezeu şi eternitatea în spatele lumii de raze sclipitoare”.
Şi tocmai de aceea, înainte de a face o faptă rea este bine să ne gândim de două ori la posibilul ei efect asupra celor din jur şi asupra noastră înşine.
Mihai Trifoi
