Iată că după ce v-am prezentat nu de mult  o noutate absolută în materie de vizionare a celei de-a şaptea arte (graţie unei vechi maşini de…pompieri transformată în cabină de proiecţie, vehicul adus  în Piaţa Sfatului din Braşov  direct din Germania de doi cinefili şi muzicieni pasionaţi, manifestarea reprezentând  o iniţiativă a Institutului Cultural German), de data aceasta  şi Alianţa Franceză nu se lasă mai prejos organizând o nouă ediţie a  Festivalul de Film.

                   Centrul Cultural „Reduta” vă aşteaptă…

   Este vorba de ediţia a XIX-a a acţiunii culturale tradiţionale intitulată Festivalul de Film Francez şi care se va derula începând de astăzi, 3 noiembrie 2015  şi până sâmbătă (inclusiv) 7 noiembrie a.c. la Centrul Cultural „Reduta” din municipiul de sub Tâmpa.

  După cum ne-a comunicat conducerea Alianţei Franceze din Braşov, instituţie cu care ziarul „Mesagerul de Covasna” colaborează rodnic de multă vreme, deoarece în judeţul nostru există un numeros public interest de francofonie,  Festivalul de Film reprezintă o  activitate   aşteptată cu interes de publicul cinefil  din mai multe oraşe din ţară. Ne referim la  Iași, Timișoara, Constanța, Buzău, Sibiu, municipiul București şi Braşov, localităţi unde vor fi  programate pelicule de mare interes în idiomul lui Balzac. Acest Festival se realizează graţie implicării prestigiosului  Institut Francez din România,  urmând a se desfășura şi în bătrânul burg transilvan de sub Tâmpa într-o locaţie vestită şi care se pretează pentru o asemenea activitate  – Centrul Cultural „Reduta”.

Eveniment special

      Pe lângă secţiunile obişnuite întâlnite anii trecuţi în Festival, intitulate „Panorama” şi „Tineri regizori”, ediţia a XIX-a găzduieşte şi elemente noi precum „Nopțile albe ale thriller-ului francez”, cât şi o colaborare cu prestigioasa publicaţie „Cahiers du Cinéma”, pe care şi cinefilii români o cunosc de foarte multă vreme. Ca şi subsemnatul ce o citea cu nesaţ încă de pe vremea când scria  cronici de film şi realiza portrelele unor staruri de… celuloid.

      Festivalul la care ne referim  se doreşte o introspecție nu numai în genuri tradiţionale precum romantic, comedie, dramă, ci şi o radiografie a atmosferei terifiante din aşa-numitele „Pelicule negre”, ce radau momente de suspans şi  disecă elaborate investigaţii criminalistice, teme atât de savurate mai ales de generaţia tânără de spectatori.

   Vor fi proiectate şapte premiere, dintre care publicul e chemat să o aleagă pe cea mai izbutită. Ea urmează a fi achiziţionată şi ulterior  distribuită pentru marele public  în cinematografele din ţara noastră.

   La secțiunea  deja clasică intitulată  „Panorama” sunt incluse câteva titluri  din cinematografia recentă a artiştilor Hexagonului, creaţii ce au primit deja trofee internaţionale la manifestări de gen.

Programul  Festivalului

      Dar iată în detaliu preogramul manifestării. Marţi, 3 noiembrie, ora 18.30 „Qui vive”,  o dramă cu durata o oră şi 23 de minute. Regia  este semnată de  Marianne Tardieu,  din distribuţie fac parte Reda Kateb, Adèle Exarchopoulos, Rashid Debbouze. De la ora 20,30  va rula „L’homme qu’on aimait trop” dramă, durata o oră şi 56 de minute. Regia îi aparţine lui  André Téchiné, iar pe generic apar numele celebrei Catherine Deneuve, alături de Guillaume Canet, Adèle Haenel.
Miercuri, 4 noiembrie,  de  la ora 18.30 . . „Tristesse Club”, o comedie dramatică de o oră şi jumătate, cu  Ludivine Sagnier, Laurent Lafitte, Vincent Macaigne. Regia  Vincent Mariette. Seara de la  ora 20.30 va rula comedia „Hippocrate”. Durata 1h 42 minute,  cu actorii Vincent Lacoste, Reda Kateb, Jacques Gamblin.

    Joi, 5 noiembrie, ora 18.00 „Eden”, dramă, musical, proiecţia durează două ore şi 11 minute,  cu Félix de Givry, Pauline Etienne, Hugo Conzelmann. În continuare,  de la 20.30 – „Géronimo” tot aceleaşi genuri, adică dramă/ musical, 1h 44 min.,regia  Tony Gatlif,  în rolurile principale apărând  Céline Sallette, Rachid Yous, David Murgia.

  Vineri, 6 noiembrie, ora 18.30 –  comedia dramatică „Une place sur la terre” de Fabienne Godet. În distribuţie în găsim pe actorii  Benoît Poelvoorde, Ariane Labed, Max Baissette de Malglaive. Durata  peliculei este de o oră şi 40  de minute. La 20.30 va fi proiectată drama „J’ai pas sommeil”
(1h 50′). Regia : Claire Denis, cu Katerina Golubeva, Béatrice Dalle, Alex. Descas.

   Şi, în sfârşit,  în ultima zi a programului, sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 18.30 este programată comedia dramatică „La cérémonie” (1h 51′)cu Claire Chiron, David Gabison, Isabelle Huppert, regia fiind semnată de Claude Chabrol.
Ultima peliculă din gală se numeşte „Respire” (1h 32′) şi este o comedie  cu accente dramatice. Ea   încheie ciclul premierelor cinematografice franceze din acest an prezentate la Braşov. Regia îi aparţine Mélaniei Laurent, în distribuţie regăsindu-se actori ca   Joséphine Japy, Lou de Lage, Isabelle Carré.

Informaţii despre bilete

   Cei interesaţi de acest interesant eveniment cinematografic îşi pot procura  biletelele de la Centrul Cultural „Reduta” din Braşov,  strada  Apollonia Hirscher  nr.8 (aflată în vecinătatea Pieţii Sfatului, pe lângă Cerbul Carpatin) telefon:
0268/419.706 e-mail: [email protected].

    Ne bucurăm să subliniem faptul că  publicul din Ţara Bârsei şi din zonele limitrofe (cum este şi judeţul Covasna) are posibilitatea să se bucură mereu de asemenea  programe interesante organizate de Alianţa Franceză din Braşov. Felicitări organizatorilor!

     Iar spectatorilor le dorim vizionare plăcută.

                                                                                                         Horia C. Deliu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail