. . La Sala Sporturilor Szabo  Kati din Sfântu Gheorghe  se va desfăşura, în perioada 16-18 octombrie a.c.,  o acţiune de selecţie şi pregătire iniţială a copiilor în ramurile sportive din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale. Acţiunea este parte integrantă a Proiectului„EDUCAŢIA MARŢIALĂ – DRUMUL SPRE CUNOAŞTERE!”, finanţat de Ministerului Tineretului şi Sportului prin Programul Pierre de Coubertin.

Federaţia Română de Arte Marţiale (FRAM) organizează aceste eveniment important al Proiectului„EDUCAŢIA MARŢIALĂ – DRUMUL SPRE CUNOAŞTERE!” prin intermediul reprezentanţilor Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe. Conducerea Clubului sportiv şi-a asumat responsabilitatea realizării şi promovării programului finanţat de MTS în rândurile copiilor şi a întregii comunităţi, ca un efort de conştientizare a necesităţii sportului, a implicării în beneficiul copiilor, a necesităţii contactului acestora cu performanţa. Acest proiect cuprinde acţiuni naţionale de selecţie şi pregătire iniţială în ramurile sportive din cadrul Federaţiei Române de Arte Marţiale, pentru copii şi persoane cu dizabilităţi. Proiectul „EDUCAŢIA MARŢIALĂ – DRUMUL SPRE CUNOAŞTERE!” are drept obiective: stimularea interesului copiilor şi a persoanelor cu dizabilităţi pentru a desfăşura activităţi sportive; selectarea şi pregătirea acestora pentru performanţă în sport; stimularea interesului pentru antrenamentele sportive şi creşterea numărului de copii la sesiunile de pregătire, crearea spiritului de echipă; reducerea timidităţii şi a dificultăţilor de relaţionare ale copiilor timizi (prin autocunoaştere şi creşterea încrederii în sine) şi optimizarea abilităţilor de comunicare ale copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi; dezvoltarea unor îndemânări, atitudini, comportamente dezirabile social şi în beneficiul comunităţii; creşterea incluziunii sociale, pentru obţinerea prestigiului în comunitate bazat pe valorizarea efortului, a perseverenţei şi a performanţelor atinse; informarea şi educarea participanţilor pentru alegerea metodelor de ameliorare a stării de sănătate (lupta împotriva obezităţii, scăderea riscului de boli cardiovasculare, creşterea performanţelor mentale/psihice) şi îmbunătăţire a condiţiei fizice.

Beneficiari direcţi ai activităţii de selecţie, de pregătire iniţială şi a realizării altor acţiuni sportive în cadrul proiectului vor fi copiii participanţi la proiectul „EDUCAŢIA MARŢIALĂ – DRUMUL SPRE CUNOAŞTERE!”. Totodată, beneficiarii indirecţi ai activităţilor şi efectelor acţiunilor proiectelor vor fi aparţinătorii copiilor şi comunitatea în ansamblu deoarece, prin implicarea copiilor în atrenamentele şi activităţile organizate în cadrul proiectului de reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, se va obţine o mai bună cunoaştere interpersonală, o creştere a capacităţii de efort, de concentrare, o scădere a efectelor stresului şi obezităţii. Astfel, creşterea performanţelor individuale corelată cu ameliorarea şi îmbunătăţierea stării de sănătate şi creşterea toleranţei, a integrăririi şi incluziunii sociale, a toleranţei bazată pe intercunoaştere se vor reflecta în creşterea calităţii vieţii şi relaţiilor sociale în interiorul comunităţii. Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe şi celelalte cluburi sportive participante vor asigura sustenabilitatea proiectului prin continuarea pregătirii copiilor selecţionaţi în scopul obţinerii performanţei sportive şi îi vor îndruma pentru a obţine rezultate estraordinare, corespunzător potenţialului fiecărui copil.

Oltean Petre, coordonator zonal a menționat că toți copii  din Sfântu Gheorghe care doresc să cunoască tainele Ju-jitsu-lui pot participa, GRATUIT, la acest eveniment sportiv.

Potrivit acestuia programul de antrenament este următorul: – Sâmbătă 17.10.2015 – orele 10:00 – 12:00 ; 17:00- 19:00; – Duminică 18.10.2015 – orele 10:00 – 12:00

„Așteptam toți iubitorii și pasionații de Arte Martiale, practicanți sau nu ai acestui sport, indiferent de vârstă sau de nivelul de cunoștințe, pentru a face împreună mișcare și a cunoaște tainele acestui sport minunat. Artele Marțiale NU înseamnă violență ci apărarea împotriva acesteia, înseamnă  CONTROL , STĂPÂNIRE DE SINE, PERFECȚIUNE, MĂIESTRIE, ECHILIBRU, FORȚĂ, FLEXIBILITATE”.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail