Astăzi , 9 iunie , în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Chiril al Alexandriei.

Sfântul Chiril al Alexandriei s-a născut în jurul anului 370. A fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei şi urmaş al acestuia în scaunul episcopal. A fost ales întâistătător al scaunului Alexandriei, pe 18 octombrie 412, după 4 zile de la moartea unchiului său.

Sfântul Chiril al Alexandriei a combătut învăţătura lui Nestorie, care susţinea că in Hristos există două persoane: una dumnezeiască, a Fiului lui Dumnezeu, născut din veşnicie din Tatăl, şi alta omenească, a lui Iisus Hristos, născut din Fecioara Maria. Această învăţătură contrară Sfintei Scripturi, ducea la concluzia că Maica Domnului nu poate fi numită „Născătoare de Dumnezeu“, ci „Născătoare de om“.

Sfântul Chiril al Alexandriei a învăţat că în Hristos sunt două firi, una dumnezeiască şi una omenească, unite într-o singură persoană, cea a Fiului lui Dumnezeu. Şi pentru că aceeaşi persoană, născută din veşnicie din Tatăl, Se naşte ca om din Fecioara Maria, Maica Domnului este „Theotokos“, „Născătoare de Dumnezeu“.Sinodul al III lea ecumenic de la Efes din anul 431, recunoaşte în mod oficial titlul de „Theotokos“ Maicii Domnului.Sfântul Chirl al Alexandriei a trecut la cele veşnice în anul 444.

Tot astăzi, facem pomenirea: Sfintelor cinci fecioare: Tecla, Mariamni, Marta, Maria şi Enata; Sfântului Sfinţitului Mucenic Alexandru, episcopul Brusei; Sfântului Cuvios Chir; Sfântului Mucenic Anania; Sfintelor trei fecioare muceniţe din Hio.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail