În mijloc de săptămână, mai precis astăzi, 21 mai 2015, vom cinsti trei evenimente importante, fiecare având o semnificaţie specială, religioasă sau laică: Înălţarea Domnului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Ziua Eroilor.
Înălţarea Domnului sau Ispasul
La 40 de zile după Înviere se cinsteşte Înălţarea Domului, care în popor se numeşte şi Ispas. Minunatul eveniment al ridicării la Cer are o semnificaţie deosebită atât ca fenomen în sine, cât şi ca expresie a preamăririi Mântuitorului, ce a ajuns să stea în dreapta lui Dumnezeu. Învingând moartea, Iisus a început un nou mod de existenţă, pe care l-a împărtăşit şi aleşilor săi. Iar de această sfântă minune ne bucurăm cu toţii an de an mereu într-o zi joi, când natura se află în plenitudinea ei.
Spiritualitatea Înălţării se întemeiază pe speranţă. Creştinii privesc la Casa cerească ce-i aşteaptă, trăind încă pe Pământ în realitatea lumii noi în care domneşte Hristos, consideră părintele Gh. Pintilie, ce oficiază la Biserica ortodoxă din satul românesc Păpăuţi.
Ne bucurăm să descoperim tradiţii, obiceiuri ce încă se mai păstrează în anumite locuri, în mici aşezări rurale, cum ar fi de exemplu datina numită Moşii de Ispas. Asta înseamnă ca pe porţile caselor şi pe crucile mormintelor sunt agăţate crenguţe verzi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean, ne spune folcloristul Ioan Paler, din Vâlcele, vechiul nostru colaborator de specialitate, pentru omagierea persoanelor dragi, vii sau plecate dintre noi.
Sărbătoare foarte veche, Înălţarea la Cer constituie punctul final al ciclului declanşat după Sf. Paşti. Nota dominantă a acestui prag o constituie orfandele funerare, precum şi practicile apotropaice de alungare a spiritelor malefice.
Data de 21 mai poate fi considerată un apogeu al primăverii, al Paradisului verde, de aceea tinerii participă pe alocuri la aşa-numita „bătaie cu leuştean”. Aceste datini străvechi se găsesc în Colindele de Ispas.
Acum este celebrat şi un al treilea …Paşte, „cel al cailor”, despre care se face pomenire de multe ori în vorbirea curentă, fără a se cunoaşte exact de unde provine. De fapt este un blestem al Maicii Domnului adesat acestor necuvântătoare, pentru că au necăjit-o azunci când l-a adus pe lume pe pruncul Iisus.
În dimineaţa de astăzi se ţine o Slujbă importantă în biserică, iar apoi credincioşii fac pomeni pentru sufletele morţilor: împart pachete ce conţin pâine poaspătă (azimă), brânză, ceapă verde şi băutură (rachiu). Există o superstiţie potrvit căreia în această zi se înalţă la cer sufletele şi e bine să aibă… merinde de drum.
Din ziua de Paşti şi până de Ispas oamenii se salută cu formula clasică „Hristos a Înviat”, răspunzându-se: „Adevărat a Înviat“. Numai astăzi formula de bineţe se modifică. Se spune „Hristos s-a Înălţat” şi se răspunde „Adevărat s-a Înălţat“.
Sfinţii C–tin şi Elena
Trecând la cea de-a doua Sărbătoare, să spunem că tot azi Credincioşii prăznuiesc în mod tradiţional la dată fixă, pe 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Această dată este foarte importantă, deoarece în anul 313 împăratul Constantin i-a eliberat pe creştini de sub tirania păgână, dând vestitul Edict de la Mediolanum, întreaga sa conduită – la povaţa mamei sale, Elena – fiind una de protectorat faţă de noua religie.
Împăratul Constantin cel Mare (272-337) a devenit nu numai eliberatorul credincioşilor, ci şi protectorul lor, câştigând faima de primul împărat din istorie care a crezut cuvintele şi învățăturile lui Isus Hristos. Mereu povăţuit de bine de mama sa, a promovat în funcţii de conducere oameni care credeau în Mântuitor, dând astfel un puternic semnal supuşilor în legătură cu noua orientare religioasă ce va cuceri mulţi adepţi.
Convertirea la creştinism a lui Constantin s-a petrecut într-un mod miraculos. Înaintea unei mari bătălii contra împăratului Maxenţiu (care îi prigonea pe închinători) a visat că pe cer apare Crucea lui Hristos, sub forma unor stele luminoase şi deasupra ei scria în latină „Instinctu Divinitatis”, adică „Inspiraţie Divină”. Era un anunţ magic că va învinge.
Când s-a trezit a doua zi, a ordonat ca pe coifurile şi pe armurile soldaţilor să fie desenate semnul crucii şi monograma lui Iisus. Încrezător în acest mesaj divin, Constantin cel Mare a învins oastea lui Maxenţiu, alcătuită din 150.000 de luptători, deşi el avea numai 20.000 de soldaţi. A fost un prim şi mare semn, care l-a marcat pentru tot restul vieţii.
Ajuns împărat, Constantin a înapoiat bunurile confiscate creştinilor, făurind un sistem unitar pentru îngrijirea bătrânilor, orfanilor şi a celor săraci.
Constantin cel Mare a rămas vestit în istoria creştinismului şi prin convocarea primului Sinod Ecumenic în anul 325 la Niceea, aproape de locul pe care împăratul a ridicat cetatea care îi poartă numele – Constantinopol.
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ctitori ai unor importante lăcaşe de cult, precum Biserica Învierii de la Ierusalim, dar şi ai altor biserici de la Roma, Nicomidia şi Antiohia.
Să ne referim puţin şi la Sfânta Elena, mama împăratului. Ea a fost considerată un model matern, care şi-a crescut şi educat fiii în credinţa şi dragostea faţă de Mântuitor, fiind mereu călăuzită de semnul crucii. Se ştie în acest sens că Sf. Elena a mers la Ierusalim pentru a găsi chiar ea Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. A găsit-o pe Golgota în 14 septembrie 326 şi a îndemnat populaţia să ridice pe acel loc o biserică. De altminteri, cu banii ei şi la insistenţele sale s-au înălţat multe aşezăminte religioase, îndemnându-l şi pe fiul său, Constantin, să procedeze la fel.
De aceea Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt reprezentaţi totdeauna în iconografie alături de cruce. Ca semn al importanţei acesteia în viaţa lor, simbol al jertfei şi al iubirii pentru Mântuitor.
În tradiţia populară, marea Sărbătoare pe care o evocăm este numită şi Constandinul Puilor. Se spune că de acum încolo păsările cerului îşi învaţă puii să zboare, ne-a povestit moş Ion Bularca, din Floroaia. Dacă de Dragobete, pe 14 februarie, a început sezonul de zidire a cuiburilor şi de împerechere, zburătoarele au acum puii mărişori, venindu-le sorocul să se avânte singuri spre înaltul cerului.
Data de 21 mai este importantă pentru lucrătorii ogoarelor. Azi nu este îngăduit a se lucra pământul. Celor care, totuşi, muncesc la câmp în această zi, potrivit superstiţiei, li se va distruge recolta.
În trecut exista şi un alt obicei în rândul gospodarilor: pentru a preîntâmpina ciugulira strugurilor de către grauri, podgorenii nu lucreau nici ei în această zi importantă.
Nenea Vasile Cojan, din Voineşti, îmi povestea cândva despre anumite tradiţii, unele demult uitate. Păstorii hotărau de Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena cine va fi baci şi unde vor fi făcute stânele. Totodată, laptele de la oile fiecărui gospodar era măsurat, spre a nu apărea discuţii ulterioare, iar cantitatea era însemnată pe un răboj.
Se practicau şi anumite ritualuri arhaice pentru protejarea ciobanilor, a oilor şi stânelor. În unele cătune se aprindeau în ajun pe dealuri „focuri vii”, în speranţa că ele vor alunga duhurile malefice care dijmuiesc laptele oilor.
„Măsura oilor”, numită pe alocuri şi „sâmbră” reprezintă un obicei românesc din vechime şi se mai practică în unele zone montane şi vizează estimarea cantităţii de lapte şi brânză pe care proprietarii le pot obţine. Numai că în prezent s-a optat pentru un păstorit local, mai economic din punct de vedere financiar, iar turmele se deplasează la păşune pe distanţe mici, între sat şi stână. În trecut obiceiul cu pricina avea loc la o dată fixă, în prima decadă a lunii mai.
Pe 21 mai este Ziua onomastică a circa 1,8 milioane de români ce poartă prenumele celebre. Sunt în jur de 745.000 de bărbaţi care se numesc Constantin, existând o mulţime de derivate pentru ambele sexe. Vă prezentăm o listă a lor în ordine alfabetică: Codin, Codina, Constanţa, Constantina, Constanţiu, Costache, Constandin, Costas, Costea, Costel, Costeluş, Costin, Costică, Costi, Dina, Dinica, Dinu,Tanţa, Tănţica,Ticu,Tina,Tinel, Tinu, Titel, Titi. Iată acum derivate de la prenumele Elena: Ela, Elenca, Eleonora, Eli, Helena, Ileana, Ilenuş, Ilenuţa, Ilinca, Leana, Lena, Leni, Lenuş, Lenuţa, Lina, Nora, Nuţa, Nuţi.
Tuturor le dorim La Mulţi Ani!, sănătate, bucurii şi împliniri, alături de cei dragi.
Ziua Eroilor
Tot acum se serbează în România şi alt eveniment – Ziua Eroilor. Ca atare, autorităţile organizează Ceremonii de depunere de coroane şi jerbe de flori cu sprijinul şi participarea garnizoanelor militare locale, a unităţilor şcolare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi al altor organizaţii neguvernamentale. Au loc, de asemenea, adunări şi programe seciale de Comemorare a Eroilor României la marile mausolee, precum şi la cimitirele de onoare.
Pe plan extern, reprezentanţele diplomatice ale României vor organiza acţiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzuţi şi înhumaţi pe teritoriul altor state.
. .
000
Să ne bucurăm de aceste trei evenimente, stimaţi cititori, şi să le cinstim cu respect şi demnitate, aşa cum se cuvine.
Horia C. Deliu