Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ieri pentru AGERPRES că o delegaţie a formaţiunii pe care o conduce va participa la consultările de la Cotroceni, iniţiate de preşedintele Klaus Iohannis, şi va semna acordul politic privind creşterea cheltuielilor pentru Apărare.

„Suntem de accord cu încheierea unui astfel de pact politic privind cheltuielile pentru Apărare, mai ales în condiţiile în care noi, ca şi aliaţi NATO, ne-am angajat să creştem acest buget până la 2%, la ultimul summit, şi din acest punct de vedere lucrurile sunt foarte clare. Dacă eşti membru într-o alianţă ai şi nişte obligaţii, dincolo de drepturi, şi trebuie să faci un efort. Este o cheltuială pentru bugetul României şi un efort substanţial, un efort uriaş, dar eu sunt convins că în condiţiile actuale şi în situaţia noastră, fiind şi aliaţi, şi într-o situaţie geopolitică, şi într-o situaţie din punct de vedere militar extrem de importantă pentru alianţă, trebuie să facem un efort pentru a creşte aceste cheltuieli”, a afirmat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a precizat că a primit încă de anul trecut textul acordului supus consultării de preşedintele Klaus Iohannis şi ţinut să sublinieze că pe anumite subiecte este nevoie de un consens la nivelul partidelor politice parlamentare.

„Eu cunosc textul acordului, l-am primit pentru consultare încă din ultimele zile ale anului trecut şi vom semna acest acord care prevede, într-adevăr, până în 2017 creşterea bugetului până la 2% şi pentru a asigura o oarecare predictibilitate în următorii zece ani menţinerea acestui procent de 2% din PIB. Eu cred că este nevoie de un astfel de pact politic, fiindcă sunt anumite cheltuieli unde e bine să fim cu toţii de acord şi să nu fie dispute politice despre anumite subiecte. Şi acest subiect face parte din această categorie de subiecte unde trebuie să avem un pact politic între partidele parlamentare”, a spus Kelemen Hunor.

El a menţionat că, întrucât este vorba de prima întâlnire oficială cu preşedintele Klaus Iohannis, în această calitate, va aduce în discuţie şi alte subiecte, dar nu a dorit să vorbească despre acestea. „Nu pot să transmit prin presă ce subiecte vom ridica pentru că niciodată nu fac acest lucru”, a precizat preşedintele UDMR.

Delegaţia UDMR va fi formată din patru sau cinci persoane şi va fi condusă de liderul formaţiunii, Kelemen Hunor.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat ieri că va declanşa consultări cu partidele parlamentare în vederea încheierii unui acord cu scopul asigurării în 2017 a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Apărare şi păstrării acestui obiectiv pentru cel puţin zece ani.

AGERPRES

. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail