Doamna Toamnă

                 Are coșurile pline;

                 Pline cu fructe, legume și multe vitamine!

Zilele trecute s-au desfășurat mai multe activități educative în cadrul programelor cuprinse în titlul articolului de față.

Copiii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Specială–Sfântu Gheorghe, Covasna, s-au străduit să organizeze și să participe la câteva activități interesante și atractive, cu conținut strict despre hrană, mai ales despre fructe și legume.

           Una dintre aceste activități deosebite și de amploare a fost acțiunea de donație de fructe, oferită copiilor din școala noastră din partea unor copii inimoși, cu suflet mare de la Liceul Tehnologic Economic Administrativ ,,Berde Áron”, din partea copiilor de la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”, ambele din Sfântu Gheorghe. Activitatea s-a desfășurat în cadrul parteneriatului educațional ,,Ne pasă de cei din jur”, încheiat cu mai mulți ani în urmă cu cele două instituții școlare și care, prin bunăvoința acestora, a continuat și anul acesta.

          Îndrumați de d-nele profesoare, prietenii noștri mai mari au sosit la noi la școala încărcați cu multe fructe și bineînțeles cu multă dragoste față de acești copii care duc lipsa din plin de afecțiune, dar și de multe …..vitamine.

         După ce copiii s-au jucat împreună, au legat prietenii, cei mici au primit pachetele cu diverse fructe și o cărticică tematică de colorat. Nici copiii ceilalți din școală n-au fost uitați, primind, la rândul lor, mere și nuci.

          Toată lumea s-a bucurat și a rămas surprinsă de darul oferit de acești copii minunați, cu suflete deschise, tuturor celor care au nevoie de sprijinul lor, de orice natură ar fi acesta.

. .

                             Mulțumim mult și vă așteptăm să mai veniți la noi !

                                                                                                            prof.Herta Pethő

                                         Școala Gimnazială Specială – Sfântu Gheorghe, Covasna 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail