AsociațiaVadon organizează un concurs de desen  pentru copiii din grădinițe și elevii din clasele primare din judeţul Covasna, cu tema Întâmplări de toamnă în pădure” şi Vânătorul și câinele”

Potrivit reprezentantei Asociaţiei, Torok Eniko, până acum au fost  înscrise în concurs  aproape 700 lucrări, majoritatea fiind lucrări ale copiilor  din clasele primare. „Foarte mulţi copii au venit individual. Copiii trebuie să ştie că se pot înscrie şi individual, nu numai dacă se organizează ceva  la şcoală sau grădiniţă ”, a explicat aceasta.
Pentru ca o lucrare să poată fi înscrisă în concurs, vor  trebui să fie respectate o serie de cerinţe impuse de organizatori. Astfel, lucrările trebuie să aibă mărimea A4 şi să prezinte pe verso următoarele  informaţii: numele și prenumele copilului; numele, prenumele și funcția cadrului didactic; grupa sau clasa din care face parte copilul; numele instituției de învățământ; titlul lucrării și numărul temei alese; adresa de e-mail și numărul de telefon unde pot fi contactați. Autorul poate folosi orice tehnică doreşte în realizarea lucrării de concurs.

Data limită până la care pot fi depuse lucrările este 18 noiembrie  a.c., la Casa Bene din Sfântu Gheorghe, str. Gróf Mikó Imre nr.11,  de marți până sâmbătă,  zilnic între orele 10:00-17:00. Festivitatea de decernare a premiilor (locurile I, I, III și premiile speciale) va avea loc pe 4 decembrie,  începând cu ora 16:00,  la Casa Bene, premiile fiind acordate  pe grupe de vârstă. Câștigătorii concursului vor fi anunțați prin email.

Conform aceleiaşi surse, cele mai reușite lucrări vor fi expuse în cadrul Expoziției Cinegetice din Casa Bene, pe o perioadă de un an, find expuse, de asemenea, şi la diferite festivaluri unde Asociaţia Vadon este participant. „Desenele câştigătoare de anul trecut  au fost expuse la Arcuş cu ocazia celei de-a IV-a Întâlniri ale vânătorilor din Ținutul Secuiesc, din data de 4 octombrie. Dorim să le expunem atât în ţară, cât şi în străinătate,  pentru ca toată lumea să cunoască talentul copiilor. Din acest an le vom lua cu noi pe unde vom merge”, a conchis Eniko Torok.

Pentru mai multe informaţii puteţi apela numerele de telefon: 0720.000.707 sau 0736.338.826.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail