Uniunea Compozitorilor din România este organizația succesoare a Societății Compozitorilor Români, și a fost înființată la 21 octombrie 1949, după ce Partidul Muncitoresc Român i-a votat un nou statut și s-a ales un nou comitet care l-a desemnat președinte pe Matei Socor.
Societatea Compozitorilor Români, înființată în 1920, avea drept principii fundamentale libertatea de creație asociată unui profesionalism riguros, solidaritatea și moralitatea profesională, afirmarea valorilor artistice și științifice ca parte integrantă a patrimoniului cultural.
Sprijinul total și încurajarea necondiționată oferite de George Enescu, președintele Societății timp de 26 de ani neîntrerupți, au fost, de asemenea, hotărâtoare în acest demers, prin aportul celor dintâi membri fondatori: Alfred Alessandrescu, Mihail Andricu, Ion Borgovan, Constantin Brăiloiu, Nicolae Caravia, Alfonso Castaldi, Dimitrie Cuclin, George Enacovici, George Enescu, Victor Gheorghiu, Mihail Jora, Dumitru G. Kiriac, Filip Lazăr, Constantin C. Nottara, Ion Nonna Otescu.
Societatea Compozitorilor Români se constituia, la acea dată, ca un organism profesional, ale cărui scopuri erau „să se ajute dezvoltarea producției muzicale românești, să se dea compozitorilor mijlocul de a-și auzi și tipări lucrările, să se apere interesele creatorilor noștri muzicali, în toate chipurile, dincoace și dincolo de hotare” după cum s-a specificat atât în statutul inițial, cât și în cele ulterioare, din anii 1924 și 1929.
Imediat au început să fie derulate diferite proiecte, dintre care amintim: reglementarea drepturilor de autor (prin Legea asupra proprietății literare și artistice din 28 iunie 1923), instituirea unui premiu de folclor (5 februarie 1925), aderarea la Societatea Internațională de Muzică (1926), fondarea Arhivei de folclor (la inițiativa lui Constantin Brăiloiu, 1928), sprijinirea tipăriturilor muzicale, în perspectiva înființării unei Societăți de editură (care s-a materializat în anul 1941).
Cu ocazia reînscrierii membrilor Societății Compozitorilor Români în nou-înființata uniune, anumite personalități au fost omise, precum George Enescu, Constantin Brăiloiu, Ionel Perlea, Marel Mihailovici, Stan Golestan, Dinu Lipatti (aflați în străinătate), Mihail Jora, Tiberiu Brediceanu și Dimitrie Cuclin, care se aflau în țară, dar erau priviți ca exponenți ai „spiritului burghez, retrograd”.
Din 1950 reapare revista „Muzica” și tot din acel an, uniunea este recunoscută ca persoană juridică. Alte evenimente importante din acea perioadă sunt Săptămâna Muzicii Românești (22-30 septembrie 1951) și deschiderea magazinului „Muzica” (august 1952), situat pe Calea Victoriei, unde se găsește și în prezent.
După demiterea lui Matei Socor — acuzat de nereguli în gestionarea drepturilor de autor și administrarea magazinului, cât și de abuz în serviciu—, acesta este înlocuit cu Ion Dumitrescu, care va conduce instituția timp de 23 de ani, până în 1977, când va fi demis la dorința familiei Ceaușescu.
La 5 mai 1955 murea, la Paris, compozitorul George Enescu. Un număr întreg al revistei „Muzica” a fost dedicat „celui mai mare muzician român”. Nemaiputând face abstracție de aportul decisiv pe care l-a adus culturii române acest geniu al muzicii, Consiliul de Miniștri a emis imediat o hotărâre, prin care se instituia Festivalul și concursul internațional „George Enescu”. În același timp, conform actului de donației al soției lui, Maria Cantacuzino, s-a hotărât înființarea muzeului „George Enescu”, în incinta Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei. Sediul uniunii s-a mutat în același imobil.
În 1957, o delegație condusă de Ion Dumitrescu a vizitat Viena și Parisul, dezvelind plăci comemorative pe clădirile unde a locuit sau studiat George Enescu și depunând coroane de flori la mormântul lui. Tot în 1957, a fost înființată Editura Muzicală, ca unitate economică a uniunii, necesară pentru asigurarea editării creației tuturor genurilor muzicale.
Prima ediție a Festivalului „George Enescu”, cu secțiuni de vioară, pian și canto a avut loc în 1958. În cadrul festivalului a fost prezentată, în premieră românească, tragedia lirică „Oedipe” compusă de marele George Enescu, cu David Ohanesian în rolul principal și Constantin Silvestri ca regizor. Acest eveniment cultural a fost dublat de inaugurarea Muzeului „George Enescu”, în aripa stângă a Palatului Cantacuzino.
Spre sfârșitul anului 1963 a fost deschis noul magazin „Muzica”, situat într-o construcție nouă, exact pe locul unde ființase vechiul magazin, cu o suprafață totală de 1.500 mp, inclusiv o sală de concerte. A devenit un reper și un punct de atracție în peisajul cultural bucureștean al acelor ani.
Un moment de excepție, sub aspect editorial, l-a constituit tipărirea, la Editura Muzicală (în urma unor convenții cu editurile pariziene Enoch și Salabert), a partiturilor enesciene, printre care s-a numărat și partitura tragediei lirice „Oedipe”, tipărită în condiții de excepție, sub formă de facsimil după manuscrisul autograf.
În 1969, la două decenii de la înființarea uniunii, instituția avea filiale la Cluj, Timișoara, Iași și cenacluri la Brașov, Târgu Mureș și Craiova. Existau inspectorate teritoriale pentru perceperea drepturilor de autor în toată țara.
Nicolae Ceaușescu cere, în 1971, prin așa-numitele „teze din iulie”, „îmbunătățirea activității politice și ideologice de educare marxist-leninistă”, ceea ce reprezenta începutul unei „noi revoluții culturale”, după modelul chinez și nord-coreean. În 1976 s-a ținut prima ediție a festivalului „Cântarea României”, iar uniunea a fost obligată să se implice în organizare. Cu o personalitate puțin predispusă la compromisuri, Ion Dumitrescu este demis în 1977 și înlocuit cu Petre Brâncuși.
După cutremurul din martie, Palatul Cantacuzino suferă avarii minore, ceea ce a devenit un pretext pentru ca Elena Ceaușescu să ceară rechiziționarea clădirii, declarând-o avariată. A doua zi, după cutremur, s-a primit ordin de la comitetul central al PCR pentru evacuarea clădirii în 48 de ore, iar Uniunea Compozitorilor a fost mutată la Ateneul Român.
În 1982 a fost ales un nou președinte al uniunii, Nicolae Călinoiu, care era și rectorul conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Singura acțiune de anvergură culturală a acestor ani (până în decembrie 1989) a fost declanșată de biroul de muzicologie al Uniunii și a constat în valorificarea tezaurului de muzică veche din manuscrisele aflate în România.
După evenimentele din decembrie 1989, prima Adunare generală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (conform noii titulaturi), a avut loc în zilele de 29-31 ianuarie 1990, în sala „George Enescu” a Conservatorului din București. S-au identificat prioritățile Uniunii, în noile condiții de totală autonomie acordată Uniunilor de creatori prin Decretul Lege 27/1990 și s-au conturat direcțiile de recuperare a tezaurului muzical și muzicologic, începând cu muzica religioasă și terminând cu opusurile unor autori contemporani rămase în afara sălilor de concert sau cu încorporarea în patrimoniul creației a operelor aparținând compozitorilor români din exil.
A fost anunțată, de asemenea, editarea a două publicații: „Muzica” (cu apariție trimestrială și conținut științific) și „Actualitatea muzicală” (revistă nouă, cu apariție bilunară în care să fie consemnată viața muzicală). După discutarea și votarea noului statut, în urma alegerii și întrunirii noului Consiliu a fost ales secretariatul Uniunii, cu următoarea alcătuire: Pascal Bentoiu — președinte; Adrian Iorgulescu și Cornel Țăranu — vicepreședinți; Ștefan Niculescu, Irina Odăgescu, Octavian Lazăr Cosma, Gheorghe Firca și Horia Moculescu — secretari.
Anul 1992 a marcat readerarea Uniunii în Consiliul Internațional al Societăților de Drepturi de Autor (CISAC), eveniment realizat la 12 iunie. În urma demisiei lui Pascal Bentoiu, Adrian Iorgulescu a devenit președinte, reales în 1994, funcție pe care o deține și în prezent.
În martie 1996, a apărut Legea Drepturilor de Autor și a Drepturilor Conexe 8/1996 și s-a constituit Asociația pentru Drepturi de Autor a UCMR (având ca obiect de activitate gestiunea colectivă a drepturilor de autor în domeniul muzical), în baza sentinței judecătorești nr. 218/02.10.1996.
Uniunea s-a implicat în susținerea concertelor și festivalurilor de muzică nouă, cu precădere românească, a înființat Studioul de muzică electronică și înregistrări, dotat cu aparatură adecvată, în scopul realizării unor documente sonore de un nivel profesional. Totodată, în vederea stimulării, afirmării și promovării creației originale românești în domeniile compoziției muzicale și muzicologiei, UCMR acordă anual premii menite să evidențieze creațiile de înaltă valoare artistică și științifică.
În prezent, UCMR numără circa 400 de membri care constituie elita componisticii și muzicologiei naționale. Ei acționează în cadrul celor 4 secții: simfonică, operă și camerală, corală, muzică ușoară și jazz, muzicologie și critică muzicală, și a două subsecții: fanfară și respectiv, didactică.
AGERPRES
