La mai bine de trei ani de când a fost instalat şi la mai bine de un an de zile de când a fost anulată definitiv şi irevocabil autorizaţia de construcţie, panoul „Ţinutul Secuiesc” de la Aita Mare, instalat de către Consiliul Judeţean Covasna, a fost demontat la mijlocul săptămânii trecute.

În luna iunie 2009 Ins­pectoratul de Stat în Cons­trucţii a solicitat Prefecturii Covasna anularea montării panoului pe temei de ne­legalitate. La acea vreme conducerea Prefecturii a for­mulat mai multe acţiuni în instanţă iar Tribunalul Co­vasna s-a pronunţat în sensul anulării autorizaţiei de construcţie prin sentinţa din 8 octombrie 2009. În cele din urmă însă, după ce Consiliul Judeţean Covasna CJ a făcut recurs în primăvara anului 2010, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea de anulare a autorizaţiei şi a pronunţat o sentinţă definitivă şi ire­vocabilă prin care a cerut înlăturarea panoului.

Deşi sentinţa definitivă a fost pronunţată în luna martie anul trecut, punerea ei în aplicare a fost tergiversată, panoul fiind îndepărtat abia cu câteva zile în urmă.

Panoul, inscripţionat „Ţinutul Secuiesc” în limbile maghiară, română şi engleză, a fost amplasat în mai 2008, în preajma agerilor locale cu scop publicitar de promovare turistică a zonei dar şi pentru a mai aduce câteva voturi UDMR-ului. Instalarea şi mon­tarea panoului „publicitar” a costat bugetul public al CJ Covasna nu mai puţin de 19.825 lei, bani publici.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail