Conform calendarului, a treia etapă de admitere în învăţământul liceal  de stat, pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015, a debutat vineri, 1 august 2014, cu afişarea locului de desfăşurare şi a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori maternă. 

Potrivit calendarului, în 1 septembrie (a.c.) este programată înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, iar în 2-3 septembrie (a.c.) este programată desfăşurarea probelor. În zilele de 4-5 septembrie are loc repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare, iar în 8 septembrie 2014 este programată transmiterea către Centrul Naţional de Admitere a rezultatelor repartizării.

**

Lista locurilor rămase libere în învățământul liceal din județul nostru, după cele două etape ale admiterii, poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Covasna, www.isj.educv.ro sau accesând linkul: https://isj.educv.ro/ro/content/6671/ADMITERE-%C3%8EN-%C3%8ENV%C4%82%C8%9A%C4%82M%C3%82NTUL-LICEAL-%C8%98COLAR-2014-2015-LOCURI-R%C4%82MASE-LIBERE-PENTRU-ETAPA-III.

A.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail