Astăzi, 24 aprilie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș.

Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif sunt cinstiți atât pentru faptul că au apărat învățătura ortodoxă în fața influențelor calvine, cât și pentru că au întărit unitatea românilor în jurul dreptei credințe.

Sfântul Ierarh Ilie Iorest a fost mitropolitul Ardealului între anii 1640 si 1643. S-a născut în Țara Ardealului, în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania, din părinți drept-credincioși. Din copilărie a intrat în obștea Mănăstirii Putna din Moldova unde a învățat caligrafia și tehnica pictării icoanelor. Atât pentru învățătura lui aleasă, cât și pentru viața lui îmbunătățită, Dumnezeu a rânduit să fie ales în scaunul de mitropolit al Ardealului. Potrivit tradiției, a fost hirotonit întru arhiereu la Târgoviște. De aici s-a întors fiind inslatat în scaunul mitropolitan din Alba Iulia. Principele de atunci Gheorghe Rakoczi i-a impus îndatorirea de a difuza un catehism calvin printre români. Pentru că a refuzat acest lucru, mitropolitul a fost trimis în inchisoare, unde a stat vreme de nouă luni. După eliberare a plecat la Mănăstirea Putna, unde a și trecut la Domnul.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut în Transilvania dintr-o familie de sârbi stabilită în părțile Aradului, însă o bună perioadă a vieții sale a locuit în Țara Românească. La Târgoviște a fost călugărit sub numele de Sava. A fost ales mitropolit al Transilvaniei în anul 1656, păstorind vreme de douăzecișipatru de ani însă, tot într-o perioadă în care la conducere se aflau principii calvini. În 1680, mitropolitul Sava Brancovici a fost arestat și trimis în temniță. Nu se știe data exactă când a trecut la cele veșnice.

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș a fost hirotonit de către mitropolitul Dosoftei al Moldovei pe când acesta era exilat la Jolkiev, în Polonia. Sfântul Iosif Mărturisitorul s-a împotrivit încercărilor de atragere a românilor la Biserica Romano-Catolică, fapt pentru care a fost aruncat în închisoare. Nu se știe cu exactitate perioada cât a stat în închisoare. Fiind eliberat a încercat să-și reocupe scaunul episcopal, dar fără să reușească. Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a murit în jurul anului 1711.

La 21 octombrie 1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat pe Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici și Iosif din Maramureș,
stabilind ziua de prăznuire la 24 aprilie.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail