Marea minune a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă de peste 2.000 de ani cel mai mare miracol pentru credincioşi. De aceea participarea în această perioadă la slujbele bisericeşti, respectarea Postului cel mai lung şi mai greu din an, atitudinea cucernică a marii majorităţi a semenilor au netezit drumul pentru bucuria de a serba Sfintele Paşti cu lumină în suflet şi linişte interioară.
După cum se ştie, anul acesta pe 20 aprilie toţi credincioşii vor serba o dată Paştile.
Acum se deschid porţile Raiului
În popor se spune că acum se deschide Raiul pentru toate sufletele reţinute în prinsoarea iadului, începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului. Vechiul nostru colaborator de specialitate, profesorul şi folcloristul Nicolae Moldovan, ne spunea că în credinţa populară Edenul rămâne deschis timp de o săptămână, de la Înviere pâna în Duminica Tomii. După o datină străveche, de Inviere se scoate uşa din mijloc a altarului şi se pune deoparte, unde va sta toată Săptămâna Luminată.
Fericitul care se naşte în aceasta zi, mai cu seamă când trage clopotul întâia oară la biserică, este un om norocos pentru toata viața.
Cine moare în acest interval – şi mai ales în ziua de Paşti – se crede că va merge de-a dreptul în acel tărâm mirific, plin de verdeaţă şi fără griji, indiferent de păcatele pe care le-a avut, întrucât lumina Raiului străluceşte şi îl pofteşte, uşile fiind larg deschise.
Obiceiuri, superstiţii
Ouăle roşii mâncate în ziua de Paşti se zice că ajută să fim mai sănătoşi peste an. Exista o practică străveche ce viza uscarea albuşului provenit de la oul roşu sfinţit, bun să trateze omul sau vita care făcea albeaţă.
Slănina sfinţită era folosită şi ca leac băbesc, crezându-se că are puteri magice: cu ea se ungeau rănile după vreun accident. Dacă cineva era suferind şi gusta din slănina aceasta, chipurile, se vindeca. Şi în cazul în care sângera vreun animal din bătătură i se dădea să mănânce din slănina amintită. Acest adevărat „panaceu” era bun, totodată, dacă-ţi scrânteai vreun picior sau vreo mână şi te ungeai. Bolnavul de friguri se afuma cu tămâie albă şi neagră puse pe o lespede.
Cine mânca hrean când venea acasă de la Înviere, devenea mai sprinten. Şi astăzi unii ţărani din Doboli şi Ariuşd am aflat că pun în fântâni bucăţi de hrean, ce are proprietatea de a curăţi apa. Unii îl amestecă în hrana vitelor împotriva bolilor.
Odinioară se credea că usturoiul sfinţit de Paşti (pus apoi în pământ) nu se strică, fiind bun la alungarea…strigoilor din casă şi bătătură. Se ungeau periodic uşile de la intrare, ca şi cele de la grajduri cu el, în acest scop. Era utilizat şi în medicina populară, pentru combaterea durerilor reumatice, freacându-se zona cu probleme .
Cu fire de busuioc sfinţite se afumau cei cu dureri de urechi.
Focuri ritualice
În unele locuri, la ţară, în noaptea de Înviere izbucnesc flăcări puternice, pe dealuri şi pe coline, aşa-numitele „focuri de veghe”, aprinse de sătenii locului, care ard uneori până în zori. Astăzi asemenea obiceiuri sunt tot mai rare, oamenii preferând să meargă la slujbă pentru a lua Lumină.
Dar, odinioară, se practica frecvent această datină, în jurul focurilor de pe dealuri oamenii locului se aşezau roată, istorisind întâmplări miraculoase din viaţa lui Iisus. Flăcăii săreau după aceea peste foc, pentru ca vrăjile şi farmecele să nu mai aibă nici o putere asupra lor. În aşezările ardelene se aprindeau roţi făcute din paie, cărora li se dădeau drumul spre vale, în uralele asistenţei.
„La stropit”
În mai multe zone ale ţării – inclusiv în judeţul nostru – există obiceiul, mai ales în comunităţile cu populaţie maghiară, ca a doua zi de Paşti, tinerii, copiii în special, dar mai nou şi bărbaţii să meargă „la stropit” reprezentantele sexului frumos. Fetele, femeile după ce sunt…parfumate, îşi invită musafirii la un pahar de vin, o prăjitură şi o cafea.
În vechime se credea ca nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este vizitată de vreun băiat care să o ude cu apă din fântână. Astăzi este datina ca fetele să fie stropite cu apă de colonie şi… parfum, după posibilităţi.
Dar de unde provine obiceiul?
Legenda spune că a doua zi de Pasti o fată creştină vindea ouă. De la ea a cumpărat o tânără păgână. Cele două au intrat apoi în vorbă, prima explicând legea creştinească. Cealaltă, neîncrezătoare, i-a spus: „Te-oi crede dacă s-or înroşi ouăle pe care mi le-ai vândut!” Atunci, ca prin minune ouale şi-au schimbat culoarea, iar de spaimă fetele au leşinat. Trecând pe acolo doi flăcăi, şi văzându-le la pământ, le-au stropit cu apă de la fântână. Revenindu-şi, fetele le-au dăruit drept răsplată câteva ouă înroşite, iar ulterior fata păgână s-a creştinat!
De unde vine… „Iepuraşul” de Paşti ?
Nostimul personaj din lumea necuvântătoarelor (Iepuraşul care aduce daruri celor mici) reprezintă un simbol extrem de popular al Sărbătorii de Paşti, fiind mediatizat şi la noi – mai cu seamă în scopuri comerciale – după Revoluţie. Există o legendă privitoare la apariţia sa în preajma copiilor, primăvara, semnalată pentru prima dată în Germania şi avându-şi originea în tradiţia populară precreştină.
Cofetarii nemţi au făcut dulciuri, turtă dulce şi bomboane în formă de iepuraşi, având mare succes, astfel că moda s-a extins rapid în Europa şi după aceea în întreaga lume.
Astfel a devenit Iepuraşul un personaj de poveste, despre care se spune că aduce ouă vopsite, dulciuri copiilor şi mici cadouri prichindeilor.
Numai că, trebuie să înlăturăm un pic vraja şi să precizăm, că tradiţia „Iepuraşului” de Paşti este un ritual laic ce nu are nici o legătură cu Învierea Domnului Iisus Hristos.
Urări tradiţionale
În încheiere trebuie spus, dragi cititori, că Sărbătorile Pascale reprezintă Praznicul-praznicelor. Ca atare, timp de 40 de zile până la Înălţarea Domnului, creştinii se salută după obiceiul străbun spunând « Hristos a Înviat !», răspunsul fiind « Adevarăt a Înviat !».
Vă dorim tuturor Sărbători Fericite!
Horia C. Deliu
