Sfârşitul săptămânii trecute a fost foarte plin pentru sportivii Clubului Sportiv Ciprian (CSG) care şi-au adjudecat câteva zeci de premii şi medalii la cele trei competiţii la care au participat.

Campionatul Naţional de Juniori II

Desfăşurat la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” din Baia Mare, Campionatul Naţional de Juniori II a adunat peste 320 de sportivi de la 52 de cluburi din ţară, printre care şi sportivii juniori ai clubului CSG.  Aceştia şi-au adjudecat mai multe medalii, printre ele: Tompa Gyorgy Kadosa vicecampion naţional II la 50 m bras şi Hermenean Ioana-vicecampioană la proba de 50 m liber, dar şi o premieră aflându-se pe podium cu ştafeta

formată din Mihăilă Sebastian, Tompa Gyorgy Kadosa, Mihaly Zsolt Hunor şi Lazăr David. CSG a participat pentru prima dată la această probă, obţinând bronzul la proba de 4×100 m mixt (15 ani) şi a 5-a pozitie la proba de 4×100 m liber.

Cupa Delmadi de la Piatra Neamţ

Cupa Delmadi, destinată copiilor, care s-a ţinut la Piatra Neamţ, la bazinul VipSanGym, a adus clubului foarte multe premii dar şi medalii cu aur, argint sau bronz, astfel: Miloş Ştefania-Maia (locul 1), Cozma Roberta-Alexandra (locul 1), Todoran Marina (locul 1 şi locul 2), Balint Zsofia (locul 3), Becze Zeteny Benedek (două locuri 1), Barabas Andras (doua locuri 1, un loc 2 şi un loc 3), Gyenge Attila (locul 1, locul 2 şi locul 3), Raluca Artene Maria (patru locuri 1), Tuzson Gellert (patru locuri 1) şi pe Suciu Bogdan Adrian (trei locuri 1 şi un loc 2). Alături de aceştia, Luffy Akos a obţinut două locuri 4, Zaharia Denis Nicolae, locul 7, iar Dermisek Alexandru s-a clasat pe locul 8. Rezultatele piticilor sportivi au poziţionat CSG pe locul II în clasamentul general al cluburilor.

 

Pe podium şi la Braşov

Prima ediţie a Trofeului Mihai Mitrofan la înot, masters, a adus un bine meritat loc I la probele 50 m spate, bras, fluture şi craul, dar şi la proba de 200 m mixt, adjudecate de către sportivul Nagy Mihai. Competiţia s-a desfăşurat, de asemenea, între 12-13 aprilie, şi s-a desfăşurat la Bazinul Olimpic din Braşov.

Conducerea Clubului Sportiv Ciprian Sfantu Gheorge doreste sa mulţumească pe această cale firmei MIDA SRL care a pus la dispozitie un autoturism pentru deplasarea la Baia Mare cu titlu gratuit, de asemenea Consiliului Judetean Covasna, Bertikrisz SRL,  și nu în ultimul rând părinților acestor sportivi!

D.M.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail