În cadrul programului şcolar „Şcoala Altfel”, elevii claselor primare de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan” au vizitat centrul de colectare a fierului vechi din municipiul Sfântu Gheorghe.

Chiar dacă poate părea că un astfel de loc nu poate oferi prea multe informaţii importante elevilor, datorită domeniului de activitate,  directorul societăţii, Pozna David, explică faptul că elevii pleacă acasă cu un bagaj generos de informaţii pe care nu le-ar asimila atât de repede din alte surse, făcând din centrul de colectare a fierului vechi un real izvor de cunoştinţe practice. Prin simplul fapt că pot vedea şi atinge materialele, elevii înţeleg utilitatea lor dar mai ales a reciclării acestora. „A devenit deja o tradiţie ca în cadrul programului „Scoala altfel”, clasele I-IV de la Şcoala Gimanzială „Nicolae Colan” să viziteze societatea noastră, Ariadne S.R.L., societate, care printre altele, colectează şi reciclează materiale refolosibile. Copiii au fost foarte entuziasmaţi de ceea ce au văzut: cântarul de 30 de tone pe care s-au suit şi au fost cântăriţi cu toţii. S-au minunat când au aflat că au cântărit 500 de kilograme”, a explicat Pozna David.

De la materialele refolosibile, până la cântar, utilajele cu gheare şi modul de tăiere/ topire a materialelor, elevii au fost foarte impresionaţi de experienţa avută în cadrul întâlnirii, ca în fiecare an, iar directorul societăţii s-a declarat mulţumit că a putut colabora la acest proiect, dându-le elevilor şansa să vadă „din culise”.

Copiii au vizitat şi viitoarea fabrică de motoare Stirling – care vor transforma lumina solară în energie – pe care societatea Ariadne doreşte să o pună pe picioare până la sfârşitul anului acesta. Proiectul, la care se lucrează de mai bine de 5 ani, este pe sfârşite, iar directorul îşi doreşte ca până la finele anului în curs să se poată mândri cu o  producţie în serie a acestor motoare.

Maricela Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail