Fundaţia „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a anunţat începerea înscrierilor la Festivalul „Tinere Talente” pe care îl va organiza în perioada 14 mai- 07 iunie (a.c.).

   Festivalul, aflat la cea de-a XX-a ediţie va avea loc în perioada 14 mai-7 iunie (a.c.), la Sfântu Gheorghe şi este adresat tinerelor talente, ca vârstă, sau ca afirmare. Preşedinta Fundaţiei Mihai Viteazul, prof. ing. Maria Peligrad, a declarat că evenimentul are drept scop stimularea mişcării artistice în rândul prescolarilor, elevilor, tineretului, încurajând talentul, creativitatea, îndemânarea, arta interpretării şi este adresat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 30 de ani, din judeţ.

   Potrivit preşedintei fundaţiei, în data de 14 mai (a.c.) îşi vor prezenta programul artistic – „Moment Caragiale” -elevi ai claselor I-IV, coordonatori fiind doamnele învăţătoare Doina Gheorghincă şi Valeria Păcală; joi, 15 mai (a.c.) vor evolua preşcolarii, în cadrul secţiunii „Cântec, joc şi voie bună”- sub coordonarea doamnelor educatoare Săndica Borchină şi Florica Nica, iar în data de 17 mai (a.c.)- sub coordonarea doamnei învăţătoare Maria Bularca- va avea loc spectacolul de gală susţinut de cei înscrişi la festival. Aceştia vor putea prezenta piese muzicale (Interpretări de muzică vocală şi instrumentală), dansuri, obiceiuri, dar şi scenete, poezii – creaţii originale.

   Ediţia din acest an a festivalului va avea şi un invitat special, care va prezenta un scurt program artistic: „Pentru prima dată, vom avea un invitat special din afara judeţului. Este vorba despre eleva Elena – Laura Mironescu din Braşov, în vârstă de 10 ani. Ea este în ultimul an de studiu la Şcoala Populară de Artă, la secţia canto popular, Brasov. „Ne-am dori ca în fiecare an să avem astfel de invitaţi, din dorinţa de a lega prietenii în afara judeţului”, a precizat preşedinta fundaţiei, prof. ing. Maria Peligrad.

Cei interesaţi să se înscrie la Festivalul „Tinere talente” pot afla mai multe informaţii de la membrii Fundaţiei, prin e-mail la adresa [email protected] sau la adresa de  e-mail [email protected].

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail