În perioada 15- 26 aprilie, în sala de expoziţie a Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna, Asociaţia Cultural Crestină Justinian Teculescu, în colaborare cu dl. Matei Schinteie, vă invită să vizitaţi expoziţia itinerantă de fotografie religioasă CANONICON a artistului fotograf DAN MIHALCEA.
 

 

„Fotografiile reprezintă eşantioane ale realităţii concrete transpuse prin detalii, mai ales, şi prin plastică afectivă. Este fotografia care rămâne dincolo dar şi dincoace de prezentul meu. Prin fotografiile mele încerc o extindere a timpului şi o reducere a spaţiului. Spaţiul concret într-un timp relativ este ceea ce vreau să descopăr prin clarobscur şi prin detaliu. ”… unele mici amănunte de detaliu”, aşa spune bătrânul Muşatescu prin vocea Mizei. Graba de a vedea şi de a cunoaşte cât mai multe are ca rezultat suprimarea văzului.

 

 

 

Dan Mihalcea

 

 

 

Dan Mihalcea este regizor, operator de imagine şi artist fotograf. Este născut în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Arte, Specializarea Regie de Film şi Televiziune, a Universităţii Hyperion din Bucureşti. S-a format ca profesionist de televiziune la Râmnicu Vâlcea la cele două televiziuni locale, Vâlcea 1 şi Etalon. A lucrat aici din 1995 până în 2002 pe poziţiile, în ordine cronologică: editor de montaj, regizor de montaj, operator de imagine, realizator de film documentar. Din 2003 a lucrat la televiziunile centrale, B 1 TV, Prima TV, Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, GSP TV, Kanal D, şi la Studioul Sahia Film pe poziţiile: regizor artistic, regizor de platou, operator de imagine, operator de film.

 


Expoziţia este deschisă în perioada 15 – 26 aprilie 2014 în sala de expoziţie a Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail