Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna se vor întâlni, astăzi, cu elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din oraşul Întorsura Buzăului, în cadrul activităţilor din săptămâna „Şcoala Altfel”.

          Pe parcursul acestei întâlniri, elevilor le vor fi prezentate aspecte din activitatea jandarmilor şi unele aspecte referitoare la prevenirea violenţei în şcoli.

          Aceste acţiuni fac parte din activităţile educativ-preventive organizate în cadrul campaniei „JANDERMERIA PE ÎNŢELESUL TUTUROR”, campanie ce se defăşoară la nivel naţional, pe parcursul unui an, cu scopul apropierii faţă de cetăţeni, informarea acestora cu privire la rolul şi misiunile pe care le execută precum şi modul în care Jandarmeria asigură respectarea legii, aducându-şi aportul la menţinerea  unei stări de ordine şi siguranţă, necesară bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene.

 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail