Acesta a fost un sfârşit de săptămână mai agitat.” – Iosif Olah, preşedinte AJF Covasna

Câteva din meciurile disputate în cadrul campionatului de fotbal covăsnean week-end-ul trecut au provocat o serie de întâmplări violente între jucători şi arbitrii.

 

Cele mai grave altercaţii fizice şi verbale au avut loc în localităţile Ghelinţa şi Boroşneu Mare, unde echipele Nemere Ghelinţa şi Prima Brăduţ, respectiv Voinţa Boroşneu Mare şi 1307 Balvanyo Turia au desfăşurat meciurile planificate pentru această etapă.

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Covasna, Iosif Olah, a declarat: „La Ghelinţa arbitrul a fost bătut. A fost violenţă şi la Boroşneu Mare, adică mai precis la Leţ – pentru că acolo s-a jucat jocul, şi acolo arbitrul a fost bătut.” Preşedintele AJF Covasna a mai adăugat că aceste violenţe au fost provocate chiar de jucători.

Pe lângă aceste incidente, există surse care menţionează că şi la Moacşa au fost violenţe între jucători. Meciul disputat în această localitate a fost între Viitorul Moacşa şi AS Ciucaş.

Constantin Iagăr, preşedintele AS Ciucaş, respectiv antrenor al acestei echipei, a precizat: „La meciul de Seniori, în timpul primei reprize, în timp ce echipa gazdă era condusă cu 1 – 0, căpitanul echipei de la Moacşa l-a bruscat pe un jucător de la AS Ciucaş, lovindu-l cu capul de gard. Jucătorul a necesitat îngrijiri medicale.”

Despre acest incident, Iosif Olah, preşedintele AJF Covasna a declarat: „Nu sunt informat. Nici arbitrul, nici observatorul nu au menţionat aşa ceva. (…) Ieri a fost Comisia de Disciplină şi nimeni nu a sesizat vreo problemă. Dânsul ( n.r. Constantin Iagăr) mi-a trimis ieri prin fax o plângere sau o sesizare, dar nu ştiu nimic altceva.” Acesta a mai adăugat: „Eu oficial sunt informat prin raportul arbitrului şi prin raportul observatorului, iar acolo nu apare aşa ceva.”

Preşedintele AJF a precizat că violenţele nu sunt un obicei în fotbalul din Judeţul Covasna: „În returul campionatului nu a fost aşa ceva. Eu, după atâta experienţă, am prevăzut că se va întâmpla aşa ceva pentru că există o ciclicitate. Nu este o regulă, dar după 4, 5 etape încep chestiunile acestea. Acum iar o să se oprească şi vor porni peste alte 4, 5 etape. Nu este o regulă, dar după experienţa mea, cam aşa se întâmplă. (…)”

Iosif Olah a mai adăugat: „Acesta a fost un sfârşit de săptămână mai agitat. Au fost multe sancţiuni.”

Măsuri disciplinare

Despre măsurile care trebuie luate în cazuri ca cele prezentate anterior, Iosif Olah a precizat: „Măsurile sunt aplicate conform regulamentelor: jucătorii sunt suspendaţi, amendaţi, echipele sunt amendate, suspendate – dacă este problemă de organizare. Există Comisie de Disciplină care aplică sancţiuni conform regulamentelor.”

În privinţa sancţiunilor concrete care au fost aplicate pentru cei implicaţi în altercaţiile produse în sfârşitul de săptămână trecut, Iosif Olah a spus: „S-au aplicat ieri după masă. Comisia de Disciplină s-a întrunit la ora 17. Măsurile luate sunt publice şi sunt publicate pe site-ul AJF.” Preşedintele AJF a mai adăugat: „Eu sunt contra violenţei, nu iert. Cred că măsurile luate sunt practice. Nu contează cine şi unde face, nu luăm partea nimănui. A greşit, plăteşte.”

Mai mult decât atât, Iosif Olah a ţinut să precizeze că: „Nu suntem nici în Champions League, nici în Liga I. Suntem la un nivel unde e distracţie în sportul acesta, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Din păcate nu totdeauna este distracţie.”

Cauzele izbucnirilor violente la nivelul competiţiei sportive

Întrebat de motivele care duc la aceste izbucniri violente în cadrul competiţiilor sportive judeţene, Iosif Olah, preşedintele AJF Covasna, a precizat: „Cred că principalul motiv este lipsa de educaţie a suporterilor şi a jucătorilor înfierbântaţi. (…) Societatea are vină. Şi la televizor vedem numai aşa ceva. Chiar şi la ştiri, în loc să se prezinte altceva, vedem cum i s-a tăiat gâtul, cum a violat-o şi tot aşa. Asta este părerea mea, este părere personală. Nu înseamnă că este aşa, dar asta e părerea mea personală.”

Nota redacţiei: imaginile ataşate articolului nu sunt de la competiţiile sportive din această etapă, dar sunt realizate în cadrul campionatului judeţean de fotbal Covasna. Foto: Claudiu Drăgan.

Iulia Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail