PDL a demarat o acţiune de informare a românilor cu privire la consecinţele aplicării noii accize la benzină şi motorină numită „De la 1 aprilie, Ponta şi Antonescu te lovesc în plin.”

Începând cu data de 1 aprilie, 50 de tineri democrat-liberali din judeţul Covasna, au împărţit fluturaşi informativi în benzinăriile din oraşul Sfântu Gheorghe cu scopul de a explica faptul că majorarea accizei la carburanţi a fost decisă în guvernul Uniunii Social Liberal, din care făceau parte și liberalii conduşi de Crin Antonescu, astfel, liderii PDL din ţară, au numit noul bir „taxa Ponta-Antonescu”. Pe lângă cei 50 de membri PDL din Covasna, alte sute de persoane susţinătoare a Partidului Democrat Liberal au marşaluit cu teancuri de fluturaşi informativi pe care i-au împărţit conducătorilor auto din fiecare oraş.

Preşedintele PDL Sfântu Gheorghe, Cosmin Boricenu, este de părere că această nouă acciză care îngreunează buzunarele românilor, va atrage după sine scumpirea în lanţ a tuturor alimentelor şi serviciilor, aşa cum arată experienţa anilor trecuţi. „Chiar dacă suntem la două zile de la ziua păcălelilor, dar introducerea accizei de combustibil de către Ponta şi Antonescu nu este deloc o păcăleală, deşi aşa ne-am fi dorit să fie. Devine foarte clar după doi ani de la preluarea puterii că Victor Ponta şi guvernele conduse de ei sunt guverne bazate de minciuni şi pe promisiuni nerealizate.”, a declarat acesta.

Deoarece sunt de părere că taxa este „total neîntemeiată”, mai ales din cauză că nici Ponta şi nici ministrul de finanţe nu ştiu exact unde vor ajunge banii câştigaţi în urma acesteia, liderii PDL au depus în Parlamentul României o iniţitivă legislativă prin care se cere abrogarea acesteia. Din declaraţiile făcute de Boriceanu, destinaţia banilor nu va fi nici construirea de autostrăzi, aşa cum a declarat Ponta, şi nici pensii şi salarii, aşa cum a spus ministrul de finanţe, ci mai degrabă fondul pentru campania electorală ce bate la uşă.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail