Fundația LEADERS  organizează, în perioada 30 martie – 5 aprilie, ediția cu numărul 13 a LEADERS School, singura școală de leadership pentru tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani. În cadrul simulării din ultima zi a programului, studenții vor primi ca provocare managementul unei afaceri de panificație

 

                                          

Fundația LEADERS, sursă de idei şi oameni valoroşi, organizează în perioada 30 martie – 5 aprilie, cea de-a 13-a ediție a programului LEADERS School, cu activități în Predeal, Brașov și Sfântu Gheorghe. Acesta reprezintă o școală de leadership adresată tinerilor cu vârste între 18 și 25 de ani, care răspunde nevoilor de practică și mentorat, neacoperite de sistemul formal de învățământ.  

În cadrul simulării de business de la această ediție, tinerii vor primi ca provocare managementul unei afaceri de panificație din Sf. Gheorghe – vor trebui să producă pâine secuiască, să dezvolte un branding aferent și noi sortimente de patiserie și cozonaci pe care să le vândă în satele din apropiere, stradal în Brașov și B2B la restaurante din Brașov. Practic acest business există deja în acea zonă, însă participanții LEADERS School îl vor conduce și gestiona pentru 24 de ore. Vor fi analizați atent de Peter Barta, de la Fundația Post Privatizare, care după simulare va avea cu ei o sesiune de debriefing. Business-ul în cauză este Brutăria Zoemia, recunoscută la nivel local pentru Pâinea de Coșeni.

Încă de la început mi-a plăcut foarte mult ideea unei simulări de business. Am participat, la rândul meu la astfel de simulări în cadrul cursurilor pe care le-am urmat, fiind o practică în școlile de top, și mi-am dat seama încă de atunci de importanța acestora. Când cei de la Fundația LEADERS mi-au propus să conduc simularea pe care o organizau am acceptat bucuros, pentru că știam că, astfel, o să pot să ajut alți antreprenori să descopere cum să facă față, simulând dezvoltarea unei afaceri, unor provocări de management, leadership sau stres, în acest fel, aflând insight-uri prețioase pentru business-ul sau cariera viitoare pe care o vor avea.” declară Peter Barta, CEO Fundația Post-Privatizare.

Activitățile extracuriculare reprezintă punctul forte pentru un absolvent de studii superioare, în contextul unei angajări. Participarea la astfel de programe oferă studenților posibilitatea de a acumula informații noi și de a-și dezvolta abilitățile sociale și de leadership, intrând în contact cu modele din diferite domenii, dispuse să își împărtășească experiența profesională cu aceștia. Experiența acumulată în cadrul programului demonstrează capacitatea studentului de a jongla cu mai multe responsabilități și, în același timp, de a gestiona proiecte cu creativitate și spirit comercial.”, declară Adelina Maria, Fondator LEADERS School & Academy.

Activitatea studenților, în cadrul acestui program, constă în următoarele etape: seara studenții vor primi un brief după care vor lucra toată noaptea în brutărie la mostre, ambalaje, branding și strategie de vânzări. A doua zi, aceștia vor avea la dispoziție magazine mobile în care vor vinde produsele în satele din jurul orașului Sf. Gheorghe dar, de asemenea, vor vinde și stradal pe Str. Republicii în Brașov și către 2 clienți majori: Restraurantul Prato și Bistro de l’Arte. 

Simularea de business – o aplicație care a concretizat o săptămână de teorie în 20 de ore de lucru sub stres –  mi-a demonstrat încă o dată că în săptămâna de la Predeal am trăit cea mai intensă experiență de leadership.” declară Stefan Voicu Absolvent LEADERS School.

LEADERS School este dezvoltat în jurul a trei concepte cheie – leadership personal, leadershipul echipei și comunicare în leadership, aptitudini care, conform studiilor, îi diferențiază în prezent pe tinerii care ajung să aibă succes, atât ca antreprenor, cât și ca manager. Printre activitățile celei de-a 13-a ediții a LEADERS School se numără sesiuni de autocunoaștere și setare de obiective, traininguri, ateliere de leadership, precum și o simulare de business în care cursanții vor conduce timp de 24 de ore un business real. În plus, după această săptămână, tinerii vor avea parte de sesiuni dedicate de mentorat până la vârsta de 25 de ani.

Cea de-a 13-a ediţie a LEADERS School are drept invitaţi lideri din business, artă, sport, societate civilă sau mediul militar. Printre vorbitorii acestei ediții, care vor împărtăși lecții de viață și business, inclusiv prin intermediul simulării de business, se numără Cornel Costea, Partner ProActive Solutions, Adelina Maria, Fondator LEADERS School, Adela Jansen, Director Executiv Resurse Umane BRD, Alex Găvan, Alpinist, Andreea Ionescu, Brand Maker ConsultWare, ASR Principele Radu al României, Aurel Ionel, Director Maternitatea Medlife Eva, Iulian Stanciu, Fondator eMAG, Irina Păcurariu, Realizator TVR, Ilie Gageatu, Sales Director Ursus Breweries, General maior dr. Nicolae Ciucă, Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, Peter Barta, CEO Fundația Post Privatizare, Stere Gulea, Regizor.

 

Pentru mai multe detalii accesați www.leadersschool.ro.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail